Amendă uriașă și închisoare cu suspendare pentru un german care avea un tanc, un tun, mitraliere și puști
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Bărbatul de 84 de ani așteaptă pronunțarea sentinței tribunalului din Kiel, în nord-vestul Germaniei, informează marți agențiile DPA și Agerpres. Instanţa, procurorii şi apărarea au ajuns la un acord.
Magistrații au dispus deja achitarea unei amenzi în valoare de 250.000 de euro şi vinderea tancului şi a tunului antiaerian găsite pe proprietatea bărbatului.
Pe proprietatea germanului, autoritățile au găsit armamentul impresionant, în 2015, respectiv un tanc model Panther, un tun antiaerian cu calibrul de 8,8 centimetri, o torpilă, un mortier, mitraliere, puşti de asalt, pistoale automate şi peste 1.000 de cartuşe.
Percheziţia vilei s-a transformat într-o operaţiune de două zile. La aceasta au participat 20 de soldaţi care au avut nevoie de aproximativ nouă ore pentru a ridica tancul, cu o greutate de aproape 40 de tone.
Inculpatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică în conformitate cu legile stricte privind protecţia datelor din Germania, a susţinut la o audiere de la începutul acestui an, că a achiziţionat tancul din Anglia, la fier vechi.
Problema principală cu care s-a confruntat instanţa regională din Kiel a fost încadrarea armelor găsite. Procuratura a susţinut că acestea erau operaţionale, ceea ce însemna că bărbatul a încălcat Legea privind controlul armelor de război şi a comis şi alte infracţiuni legate de posesia de arme. Experţii numiţi de instanţă au considerat, însă, că doar tunul antiaerian putea fi considerat o armă de război, restul obiectelor nemaifiind operaţionale.
Sursa: Agerpres
Etichete: amendă , instanta , german , al doilea razboi mondial
Dată publicare: 03-08-2021 14:23