Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accidente mortale în Suceava. Un tânăr și-a pierdut viața după ce a căzut de pe motocicleta pe care plimba doi prieteni

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două persoane și-au pierdut viața și alte cinci au ajuns la spital, după două accidente grave petrecute duminică în județul Suceava.

 

Un tânăr de 21 de ani, fără permis de conducere, a murit în timp ce plimba doi prieteni pe șaua unei motociclete. Vehicului pe două roți s-a izbit violent de remorca unui tractor.

Un alt accident, în care au fost implicate două mașini, ar fi fost provocat de un șofer care, se pare, a suferit un infarct la volan.

Două autoturisme s-au ciocnit duminică pe Drumul European 85, care face legătură între Suceava și Rădăuți. În urma impactului, o mașină a ajuns în șanț, iar celalaltă s-a răsturnat pe cupolă.

Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava: "Au fost identificate patru victime, una dintre acestea fiind în stare de inconștiență. În ciuda efortului paramedicilor și a cadrelor medicale, persoana inconștientă și-a pierdut viața".

Citește și
Nuntași încarcerați în limuzină, într-un accident din Cluj. Câte victime au extras pompierii
Nuntași încarcerați în limuzină, într-un accident din Cluj. Câte victime au extras pompierii

 

Motociclistul mort nu avea permis

 

Celelalte trei persoane din autoturisme au fost duse la spital. Polițiștii încearcă să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul. Nu este exclus ca unul dintre șoferi să fi suferit un infarct.

În aceeași zi, un tânăr de 21 de ani a murit după ce motocicleta pe care o conducea s-a izbit violent de remorca unui tractor.

Ionuț Epureanu, purtător de cuvânt al IPJ Suceava: "Pe motocicletă se mai afla o alta tânără și un bărbat de 28 de ani care au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În urma verificării în bazele de date, s-a constatat că șoferul motocicletei nu poseda permis de conducere".

Tânăra rănită are 17 ani. În ambele cazuri, polițiștii suceveni au deschis dosare penale pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult