Modifica setarile cookie
Toate categoriile

A început sezonul plimbărilor pe două roți, la Sibiu. Sute de bicicliști au pedalat peste 20 de kilometri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sute de bicicliști au deschis, la Sibiu, sezonul plimbărilor pe două roți. Au pedalat peste 20 de kilometri, protejați de polițiștii rutieri, care le-au mai înfrânat din avânt șoferilor de pe șosea.

 Chiar dacă au fost amenajate piste separate, pe zeci de kilometri, cei pasionați de ciclism spun că nu se simt pe deplin în siguranță.

Aproape 300 de oameni, de toate vârstele, au explorat, pe două roți, orașul Sibiul. Adolescent: „Merg cu bicicleta și e mult mai fain, parcă totul se duce în pedale dintr-o dată. Cam așa simt eu.” Mulți și-ar dori să facă din asta un obicei zilnic. Biciclistă: „Pe drum mă gândeam, cum să fac să merg cât mai mult la job cu bicicleta. Asta m-a făcut să mă gândesc. Ne-am simțit privilegiați.” Biciclist: „Facem puțină mișcare și încercăm și să facem și conștientizare în același timp.” Reporter: Ți-ar plăcea să mergi pe bicicletă prin oraș în viața de zi cu zi?

Biciclistă: „Da, cu siguranță mi s-ar părea mult mai relaxant decât cu mașina." Unii au deja experiența marilor orașe europene. Biciclist: „Sunt olandez și îmi place să merg cu cu bicicleta. Dar ca să practici ciclismul în România, trebuie să fii cu băgare de seamă." Biciclistă: „Se poate și aici să avem o viață ca în Olanda, unde am trăit mai mult de 20 de ani. Demonstrăm că se poate, se poate și la Sibiu." Biciclistă: „E o activitate extraordinară de petrecut timpul în familie, dar din punctul meu de vedere încă nu este un oraș sigur pentru bicicliști, mai ales pentru copii." Polițiștii spun că mersul cu bicleta trebuie incurajat. Traficul ar fi mai lejer daca mai multi oameni ar alege transportul pe două roti. Inspector principal Ionuț Natea, Poliția Rutieră Sibiu: „Bicicleta va reprezenta în viitor mijlocul de locomoție care va ajuta cel mai mult comunitatea să se miște. Doar în felul acesta vom putea crea și o fluență în trafic și ne vom putea deplasa eficient." Dana Mitea, Asociația Urban Bike Revolution: „Anul acesta am dedicat turul familiilor. Ideea turului este de a arăta că bicicleta este un mijloc de transport pe care oricine, la orice vârstă se poate deplasa în siguranță în oraș." Cel mai lung traseu urban de piste pentru biciclete se află în Arad - peste 130 de kilometri, urmat de Timișoara cu aproape 90 de kilometri și de Sibiu, cu 84.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult