A băut până a murit la all inclusive. Turistul a intrat în provocarea celor 21 de cocktailuri: „Scotea un sunet de gâlgâit”
Timothy Southern, în vârstă de 57 de ani, din Staffordshire, Marea Britanie, a dat pe gât 12 cocktailuri din cele 21 pe care le luse în cameră, la complexul all inclusive Royal Decameron Club Caribbean, din Saint Ann.
Timothy se afla în vacanță cu sora sa, copiii și alte rude, în mai 2022, când a decedat. Detalii din ancheta poliției au apărut însă de abia acum, relatează publicația The Sun.
De la barul de la piscină, bărbatul s-a dus în cameră cu o tavă plină de cocktailuri. Acolo s-a prăbușit, sufocându-se, iar rudele au venit repede încercând să-l ajute
„Era pe spate și se sufoca. L-am pus pe burtă și am strigat după ajutor. Scotea un sunet de gâlgâit. Imediat ce l-am întors, a vomitat. Îl strigam, dar nu răspundea. Când a sosit asistenta hotelului, am întrebat dacă a fost chemată o ambulanță, iar ea a spus "nu". Am crezut că ea îl va salva. Dar nu a fost cazul. Am observat că începuse să se răcească. I-am verificat pulsul și numai avea. Ea a spus că are puls. Începusem să îl pierd. M-am uitat complet la fața lui și am zis că a murit” a declarat o rudă la poliția locală.
„I-am spus: "Nu stați acolo uitându-vă la el, începeți să faceți resuscitare". Ea i-a făcut doar compresii toracice. Poate că dacă ar fi știut ce face, el ar mai fi trăit. Serviciul și tratamentul pe care l-a primit au fost dezgustătoare" a adăugat martora.
Concluziile legiștilorÎn anchetă s-a stabilit că bărbatul băuse deja coniac și bere dimineața, când a întâlnit două femei canadiene care au lansat o provocare: să bea 21 de cocktailuri la bar înainte de miezul nopții, pentru că era ziua de naștere a uneia dintre ele.
Medicul care a efectuat autopsia, din Kingston, Jamaica, a declarat cauza morții drept „gastroenterită acută datorată consumului de alcool". Însă rapoartele toxicologice complete ar putea fi gata de abia după trei ani, arată sursa citată. Un legist din UK a stabilit că decesul s-a produs în urma consumului de alcool.