Modifica setarile cookie
Toate categoriile

8 ani de la Colectiv: ”Cum se poate șterge o astfel de tragedie?”. Principalul inculpat, achitat după moartea a 65 de tineri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au trecut 8 ani de la una dintre cele mai marii tragedii ale României ultimelor decenii: incendiul de la Colectiv.  

65 de oameni au murit, iar alți peste 180 au fost răniți de flăcările ce au cuprins clubul în 30 octombrie 2015.

Luni seară, zeci de oameni s-au strâns în fața fostei fabrici Pionierul din Sectorul 4, pentru a comemora victimele tragediei.

Iar la Iași, sute de tineri au organizat un marş prin centrul orașului și au aprins lumânări în fața casei studenților.

În fața fostei fabrici Pionerul, acolo unde în urmă cu opt ani a avut loc tragedia "Colectiv", zeci de oameni s-au strâns să aducă un omagiu celor care şi-au pierdut viața în flăcări. Au aprins lumânări în fața clădirii și au trimis un gând bun celor plecați prea repede dintre noi.

Femeie: "Seara asta este despre prietenii mei care au murit acum 8 ani și încă nu și-au găsit dreptatea, pentru că nimeni din sistem încă n-a plătit pentru absolut nimic".

Citește și
colectiv amanare gandul
Nicolae Ciucă, la 8 ani de la Colectiv: ”Nici sentințele și nici daunele materiale nu pot stinge suferința victimelor”

Tânăr: "Am venit să aduc personal un omagiu unor oameni pe care deși nu i-am cunoscut personal, au reușit să mă marcheze prin intermediul poveștilor lor”.

Femeie: ”Au trecut 8 ani de zile, ok, bun, ce avem în plus față de acum 8 ani? Îmi spune și mie cineva? Cum se poate șterge o astfel de tragedie?”.

La Iași, peste 200 de studenți de la Universitatea Gheorghe Asachi au mărșăluit pe străzile din centrul orașului. Tinerii au mers 4 kilometri și s-au oprit în fața Casei Studenților, unde au aprins lumânări și s-au recules timp de câteva minute.

Tânără: „M-a afectat destul de mult, putea fi oricare dintre noi”.

Primarul Piedone, achitat pentru moartea celor 65 de morți de la Colectiv

Tânără: ”Le arătăm că suntem alături de ei, chiar și la 8 ani de la acel eveniment”.

Tânără: „Consider că trebuie să fim alături și să nu uităm momentul acesta pentru că oricare dintre noi putea să fie acolo”.

Teo Anița, organizator: „Eram în liceu, m-am trezit și am rămas 2 - 3 ore la televizor, nu înțelegeam ce se întâmplă”.

În noaptea de 30 octombrie 2015, România se confrunta cu una dintre cele mai mari tragedii ale ultimelor decenii. 65 de oameni au murit, iar alți peste 180 au fost răniți. Tavanul clubului Colectiv s-a aprins în timpul concertul trupei Goodbye to Gravity.

Iar la 8 ani distanță, în țara noastră nu a fost construit nici măcar un spital unde pot fi tratați marii arși, chiar dacă autoritățile au făcut promisiuni.

Mai mult, în iunie, Cristian Popescu Piedone, primar pe atunci la Sectorul 4, a fost achitat, după ce fusese condamnat, în primă instanță la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult