Cum i-a ajutat Putin pe doi fani argentinieni să vadă meciul împotriva Nigeriei
Cei doi suporteri s-au deplasat în Rusia plănuind să asiste la meciul de săptămâna trecută al Argentinei cu Croaţia, de la Nijni Novgorod. Ei au ajuns însă, din greşeală, în oraşul Veliki Novgorod, aflat la aproximativ 800 de kilometri vest de destinaţia dorită.
După ce s-a descoperit eroarea fanilor, cei doi bărbaţi au fost contactaţi de autorităţile regionale, care le-au spus că Putin le oferă bilete pentru meciul Argentinei cu Nigeria, care era programat cinci zile mai târziu, la Sankt Petersburg.
Întrebat de Interfax dacă Putin a cerut ca fanilor să li se dea bilete, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns: “Acesta este adevărul”.
“Ne-au spus că ne dau bilete pentru meciul de la Sankt Petersburg la ordinul lui Vladimir Putin. Totul se întâmplă cu un scop. Argentina a pierdut cu 0-3 meciul pentru care aveam bilete. În cele din urmă am reuşit să asistăm la o partidă istorică”, a declarat unul dintre fani.
Kremlinul doreşte să arate, profitând de Cupa Mondială, că Rusia este o ţară primitoare şi deschisă, astfel că s-a străduit să îi ajute pe fanii veniţi în Rusia pentru CM.
Sursa: News.ro
Etichete: vladimir putin , argentina , cupa mondială
Dată publicare: 29-06-2018 21:42