Teatrele independente riscă să dispară. Actorii cer ajutorul pentru a evita falimentul
Your browser doesn't support HTML5 video.
Deşi sperau că îşi vor relua proiectele, abandonate în primăvară, după deschiderea sălilor de spectacol, acum se văd nevoiţi să îşi întrerupă iar activitatea. Ministerul Culturii promite sprijin financiar.
Spectacolul multimedia Neverland, susţinut de actriţă Ioana Flora, ar fi trebuit să aibă premieră în octombrie, pe scena Teatrului Apollo din Capitală. Realuarea activităţii era salvarea pe care artiştii independenţi au aşteptat-o în ultimele şapte luni, mai ales că mulţi dintre ei trăiesc doar din vânzările de bilete.
Ioan Maxim, fondator Teatru Apollo: „Nu ne mai putem baza pe nimic, nu mai putem face previziuni nici măcar pentru o lună. Nu mai putem să facem aceasta planificare nici pentru luna viitoare pentru că nu ştim ce o să se întâmple şi suntem aproape 7-8 luni de când s-au închis toate teatrele şi noi nu am primit niuciun ajutor.”
Muzicieni, actori, dansatori, regizori şi alte persoane din zona artelor mărturisesc că au rămas fără venituri. Liviu urcă pe scenă de mai bine de 12 ani, iar în toamna începuse mai multe proiecte. Acum, rămas fără perspective, se gândeşte inclusiv să plece din ţară.
Liviu Romanescu, actor independent: „Este ca o piatră care rămâne agăţată de picior indiferent unde te-ai duce. Inclusiv mediul în care artiştii cu greutate au lucrat a fost unul extrem de arid, neorganizat, şi neprimitor.”
Fklavia Giurgiu, actriţă independenta: „Eu văd pe telefonul meu, în calendar aveam acele buline în calendar care erau pline mereu, lunile astea mă uitam şi era liber, acum au început din nou să apară bulinele cu deblocarea spectacolelor, mă uit pe calendar şi au dispărut din nou.”
În România, nu există o cifră reală a artiştilor independenţi, de aici şi lipsa unor măsuri concrete din partea autorităţilor. Sunt însă aproximativ 40 de spaţii culturale independente unde actorii îşi susţin spectacolele. Toate însă risca acum să rămână fără venituri.
George Constantinescu, fondator Teatrul de artă: „Din păcate suntem în fata falimentului cu toţii dacă statul nu intervine repede şi extrem de puternic.”
Situaţia o cunoste şi ministrul Culturii, care a avut inclusiv o întâlnire cu organizatorii de concerte şi evenimente culturale. În prezent, se lucrează la mai multe scheme de ajutor financiar.
Bogdan Ghiorghiu, ministrul Culturii: „Recent s-a încheiat un proiect în valoare de 30 de milioane de lei, s-a încheiat pe 30 de septembrie, e în faza de selecţie.Vom mai aloca 2 milioane acum printr-un nou proiect Acces Online, dedicat Zilei Culturii.”
O nouă decizie privind reluarea activităţii în sălile de teatru din oraşele cu număr mare de infectări va fi discutată peste două săptămâni.