Mircea Cărtărescu a primit premiul „Thomas Mann” pentru Literatură 2018
Cărtărescu a devenit „în cursul ultimelor decenii cea mai importantă voce a literaturii române - prin volumele sale de poezie, dar mai ales prin romanele, povestirile şi eseurile sale", argumentează juriul alegerea din acest an.
La ceremonia de decernare a premiului, laudatio va fi rostită de cunoscutul romancier german Uwe Tellkamp, iar premiul va fi înmânat de Michael Kruger, preşedintele Academiei de Arte frumoase din Bavaria, împreună cu primarul oraşului Lubeck, Jan Lindenau, informează Ambasada Germaniei la Bucureşti pe pagina sa de Facebook.
Christa Wolf, Peter Handke, Daniel Kehlmann, Gunter Grass, Siegfried Lenz sunt doar câteva alte nume din galeria de laureaţi ai prestigiosului premiu Thomas Mann.
Premiul, în valoare de 25.000 de euro, se acordă începând din 2010 anual de către Academia de Arte Frumoase din Bavaria şi de oraşul Lubeck.
Născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, Mircea Cărtărescu a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.
Poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, Cărtărescu reprezintă un nume românesc de referinţă nu doar în mediile literare din spaţiul german, opiniile, eseurile şi luările sale de poziţie pe teme de actualitate fiind găzduite în paginile unor ziare de calibru (Neue Zurcher Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berliner Zeitung etc.).
În anul 2014 a fost încheiată publicarea în limba germană a trilogiei „Orbitor", prin apariţia, la Editura Paul Zsolnay, a ultimului volum al acesteia. În anul 2015, scriitorul român a fost distins cu prestigiosul Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană, al oraşului Leipzig.
Operele sale au fost traduse în limbile germană, engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, fiind premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.
În 2005, a primit Premiul literar „Giuseppe Acerbi", Castel Goffredo, Italia, pentru romanul "Nostalgia". De asemenea, autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011), Premiul Internaţional pentru Literatură "Haus der Kulturen der Welt", Berlin (2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher - Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso, Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015), Premiul Leteo, Spania (2017).
Totodată, Mircea Cărtărescu a fost distins cu Ordinul Naţional „Serviciul credincios" în grad de Comandor (2000), Ordinul „Meritul cultural" în grad de Mare ofiţer categoria A (2006), Medalia Chevalier de l'ordre des arts et des lettres (2008), Medalia „Nihil Sine Deo" a Casei Regale a României (2016).
În prezent, scriitorul este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!