Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Milioane de vizitatori, cu ocazia celui mai mare târg de carte online. Cât de afectate au fost editurile de epidemie

Your browser doesn't support HTML5 video.

A doua ediție a celui mai mare târg de carte online a adunat aproximativ 1,3 milioane de vizitatori, care au cumpărat câteva sute de mii de cărți.

40 de edituri au fost prezente virtual la eveniment și peste 80 de autori și-au lansat creațiile. Piața de carte este grav afectată de criza sanitară, iar unele edituri au înregistrat pierderi chiar și de 90%.

Peste 80 de astfel de lansări au avut loc săptămâna aceasta la cel mai mare târg online de carte din România.

Mircea Cărtărescu: „Una dintre aceste cărți pe care eu vi le ofer cu mare dragoste pentru lectură este ultima mea carte, o carte de poezie. Este o carte care încearcă să moduleze un strigăt interior. Cărțile sunt un panaceu, cărțile ne ajută în astfel de epoci. Dacă suntem închiși în casă, cel mai bun lucru este să recitim cărțile pe care le-am iubit odată sau să citim cărți noi."

Cititorii au avut ocazia să cunoască, prin intermediul internetului, și scriitori străini precum Colson Whitehead, câștigătorului Premiului Pulitzer din acest an, sau Matt Haig, într-un interviu special.

Citește și
Bookfest 2020
Târgul de carte Bookfest Timișoara 2020 a fost anulat din cauza coronavirusului

Matt Haig: „Un lucru bun anul acesta este că putem vorbi cu oameni din toată lumea."

Radu Meteș, organizatorul târgului: „Au fost peste 1,3 milioane de oameni care au vizitat site-ul în cele șapte zile de campanie. Am vândut sute de mii de cărți, iar un client, în medie, a comandat peste cinci cărți. Cea mai vândută carte a fost Radu Paraschivescu - „Vitrină cu șobolani”.”

Chiar dacă oamenii au cumpărat cărți de la târg, reprezentanții editurilor spun că pandemia le-a afectat enorm activitatea.

Andrei Ruse, director editură: „Încă nu se poate recupera cu online, oricât de multe campanii s-ar face. Noi oricum trăim într-o țară în care cartea nu e prioritară. Putem să o considerăm un fel de moft . Oamenii, atunci când se sperie, în primul rând nu mai cheltuie și nu mai cheltuie pe obiecte nenecesare. Cartea nu este un obiect necesar. Putem să ne ducem viața fără să citim."

În cele șapte luni de pandemie, editurile mari au înregistrat scăderi de peste 15%, în timp ce editurile medii și mici au înregistrat pierderi și de 75-90%.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult