Cine este românca după care a fost numită o piață dintr-un oraș din Italia. A fost ridicat un monument în onoarea ei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sute de oameni au urmărit spectacolul intitulat „Vitraliul unei Vieți”, pus în scena la Teatrul de Opereta și Musical „Ion Dacian” din Capitală.
Andreea Toma, coregraf: „Este o poveste de viață în care cred că se regăsește toată lumea. Muzica este superbă, de la Aznavour la Zaz Elvis și Quincy Jones. Este o poveste de viață a unei doamne ajunsă la o anumită vârstă și care își trăiește etapele de până atunci - cu dezamăgiri, cu împliniri, cu speranțe”.
Aglaia Ghoerghe, fost coregraf: „Plină de bucurie după acest spectacol. Cineva s-a gândit să facă un spectacol despre noi, despre problemele noastre”.
Evenimentul a fost organizat în memoria Mihaelei Atanasiu - balerină, coregrafă și pedagog, ce și-a dedicat viața dânsului, atât în țară, cât și în străinătate. Și-a început cariera la Opera Națională din Iași, unde a fost angajată timp de un deceniu. Apoi a ajuns la Teatrul de Operă din Bucureşti, iar în 1989 a plecat în Italia, pentru a fi profesoară. Duminică, în cadrul unei expoziții, publicul a avut ocazia să vadă fotografii care spun povestea artistei.
Floriean Constantin, organizator: „Unul din cei mai inspirați coregrafi pe care România i-a dăruit artei dansului. Fotografiile sunt adunate de la foști colegi pe care i-am avut, pe care i-am avut în trupă".
Mihaela Atanasiu a murit în Italia în 1995 și a fost înmormântată în Cimitirul Ghencea din București. O piață din orașul din Peninsulă, unde și-a trăit ultimii ani, îi poartă numele. Acolo a fost ridicat și un monument dedicat coregrafei.