"Băiatul rău al baletului mondial" a oferit o seară magică la TIFF
Your browser doesn't support HTML5 video.
Prestația artistului a tinut publicul cu sufletul la gură timp de aproape două ore. Seara s-a încheiat cu îndelungi aplauze.
Sergei Polunin, numit "băiatul rău al baletului mondial" datorită stilului neobișnuit de interpretare, a urcat joi pe scena festivalului TIFF.
Dansatorul ucrainean a ajuns ieri la Cluj-Napoca. După o întâlnire cu fanii, balerinul a urcat pe scenă în aer liber și a oferit un spectacol unic, la castelul Banffy.
Unii spectatori au venit și cu o oră mai devreme, pentru a prinde un loc bun.
„Am văzut documentarul, am vrut să mergem acum doi ani să îl vedem la Belgrad și prin urmare am așteptat foarte tare să vină la Cluj”, a spus o femeie.
„Am văzut mai multe trailere și o să mă uit și la filmul documentar despre el. Sper să fie un show fain, exploziv și zguduitor”, a declarat un bărbat.
Artistul ucrainean își dorea de mult timp să viziteze România.
Tudor Giurgiu, președinte TIFF: „Imaginea Castelului Banffy a fost atât de puternică, încât am spus că nu există alt spațiu posibil pentru eveniment”.
Ross Mccaw, coregraful Sergei Polunin: "O să vă spun ce a spus el, că are o conexiune specială cu România. Este un talent care apare o dată într-o generație, o să treacă mult timp până o să mai vedem pe cineva ca el pe scenă".
În conferința de presă, Polunin a vorbit despre viața sa în timpul pandemiei.
Sergei Polunin: „A fost un an bun pentru mine, nu pentru că am dansat mult, ci pentru că am petrecut timp cu familia".
Artistul și-a adus aminte cu plăcere despre colaboarea sa cu românca Alina Cojocaru, alături de care a dansat la Verona.
Sergei Polunin: “A fost un eveniment cu adevărat magic. Ar fi un vis devenit realitate să intepretăm și în România, pentru că Alina e o artistă foarte îndrăgită aici”.
Vieri are loc și proiecția documentarului "UP, CLOSE AND PERSONAL" despre viața balerinului ucrainean.