A murit Mary Oliver, poetă câștigătoare a premiului Pulitzer
Bill Reichblum, executorul ei literar, a spus că scriitoarea a murit, joi, în locuinţa din Hobe Sound, Florida, informează The Guardian, citat de News.ro.
Autoare a peste 15 colecţii de poezie şi eseuri, Oliver a surprins în scrierile sale dispreţul pentru lăcomie, risipa şi alte crime umane. Unul dintre adjectivele sale preferate era „perfect" şi rar îl folosea referindu-se la oameni. Muzele ei au fost bufniţele şi fluturii, broaştele şi gâştele, schimbările anotimpurilor, soarele şi stelele.
Cărţile ei de poezie includ volumele „White Pine", „West Wind" şi antologia „Devotions", care a fost lansată în 2017.
A câştigat premiul Pulitzer în 1984 pentru volumul „American Primitive" şi premiul National Book în 1992 pentru „New and Selected Poems". În 1998, a primit premiul Lannan Lliterary pentru întreaga carieră.
Admiratorii ei erau poeţi precum Stanley Kunitz şi Rita Dove, dar şi politicieni precum Hillary Clinton şi Laura Bush.
Oliver s-a născut în suburbiile din Cleveland şi a îndurat aşa-numitele „disfuncţionalităţi" ale familiei scriind poeme, construind cabane din beţe şi iarbă în pădurile din apropiere.
A studiat la Universitatea din Ohio şi la Colegiul Vassar, dar nu a absolvit niciodată şi mai târziu a dispreţuit o mare parte din educaţia ei ca fiind „o colecţie prestabilită de certitudini". A predat la Universitatea Case Western Reserve şi la Colegiul Bennington printre alte şcoli.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!