Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cea mai mare manifestaţie din istoria Quebecului: 500.000 în stradă, pentru climă

500.000 de persoane au manifestat vineri la Montreal alături de activista suedeză Greta Thunberg în cadrul unei noi "greve mondiale pentru climă", au anunţat organizatorii evenimentului, citaţi de AFP.

Aceasta este "cea mai mare manifestaţie din istoria Quebecului", a declarat Francois Geoffroy, reprezentant al colectivului ecologist La Planete s'invite au Parlament. Poliţia canadiană nu a comunicat o cifră oficială în privinţa numărului manifestanţilor.

"Suntem cel puţin 500.000! Puteţi să fiţi mândri de voi!", a declarat tânăra suedeză în faţa mulţimii reunite în proximitatea sediului general al Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civile (OACI), la finalul manifestării.

"Există o stare de urgenţă, iar noi nu vom rămâne cu braţele încrucişate. Noi suntem schimbarea şi schimbarea se întâmplă chiar acum", a adăugat adolescenta suedeză.

"În această săptămână, liderii lumii întregi s-au reunit la New York. Ei ne-au dezamăgit încă o dată prin cuvintele lor seci şi planurile lor insuficiente", a deplâns Greta Thunberg, evocând summitul ONU pentru climă organizat la începutul săptămânii în metropola americană.

Ea a repetat că este vorba despre "o datorie morală" de "a continua să luptăm pentru planetă şi pentru viitorul nostru", cu scopul de a putea, "atunci când vom fi bătrâni, să ne privim copiii în ochi şi să le spunem că am făcut tot ce era posibil".

Greta Thunberg a mai spus că "mai multe milioane" de oameni au manifestat peste tot în lume, vineri. "Vom continua să facem acest lucru până când ei ne vor asculta", a adăugat tânăra activistă suedeză, în ovaţiile participanţilor.

Greta Thunberg a estimat că mobilizarea generală de vinerea trecută, în timpul precedentei "greve pentru climă", a reunit "peste 6,6 milioane de persoane" pe plan mondial, potrivit celor mai recente cifre disponibile. Organizatorii vorbesc în prezent de peste 4 milioane de persoane pentru acea ediţie a marşului "Friday for Future".

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult