Parlamentul britanic a votat pentru amânarea ieșirii din UE, dar împotriva unui nou referendum pe Brexit
Your browser doesn't support HTML5 video.
Guvernul urmează să ceară Uniunii Europene o amânare a Brexitului.
Executivul cere prin această moţiune o prelungire a aplicării Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, în baza căruia a fost lansat Brexitul, până la 30 iunie, dacă Parlamentul aprobă acordul premierului până la 20 martie.
În cazul în care nu se ajunge la un acord al Brexitului până la 20 martie, Guvernul urmează să ceară altă amânare, mai ”lungă”, însă va fi necesar ca UE să fie de cord cu această amânare şi să stabilească termene.
Trei amendamentele propuse de către deputaţii britanici la moţiunea guvernului pentru amânarea Brexitului au fost respinse joi.
A fost respins inclusiv amendamentul prin care s-a încercat preluarea de către Camera Comunelor a controlului procesului ieşirii din UE, un al patrulea amendament fiind retras de la vot, transmite Reuters.
Unul dintre amendamentele respinse la o mică diferenţă de voturi, 314 la 312, îi cerea premierului Theresa May să le permită parlamentarilor să înceapă un proces în urma căruia ''să găsească o soluţie care să poată fi sprijinită de o majoritate'' în Camera Comunelor, după ce aceasta a respins de două ori acordul pe care şefa executivului l-a convenit cu UE, dar care nemulţumeşte numeroşi deputaţi britanici pentru că are inclusă o clauză de ''backstop'' pentru frontiera nord-irlandeză ce riscă să menţină pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană.
A fost respins de asemenea, tot cu o diferenţă minimă, de 314 voturi la 311, un amendament adus acestui amendament, respectiv o modificare tehnică ce propunea desfăşurarea mai multor voturi orientative privind diferite opţiuni posibile în continuarea procesului Brexitului. Amendamentul care îi cerea premierului May să folosească amânarea Brexitului pentru a da Camerei Comunelor un răgaz de timp pentru ''a găsi o majoritate pentru o abordare diferită'' a fost respins cu 318 voturi la 302.
Anterior, deputaţii britanici au respins cu o largă majoritate, de 334 la 85, amendamentul ce propunea convocarea unui nou referendum privind Brexitul. Numeroşi deputaţi ai opoziţiei laburiste s-au abţinut la votul acestui amendament.
Ultimul amendament, prin care cei care l-au propus doreau să o împiedice pe Theresa May să supună pentru a treia oară votului Camerei Comunelor acordul cu UE respins deja de două ori, a fost în final retras.
Votul de joi încheie o săptămână extrem de agitată în Parlamentul britanic. Aleșii britanici au aprobat două moțiuni care prevăd că, în nicio circumstanță, Regatul Unit nu poate părăsi Uniunea fără un acord.
Vizibil obosită, Theresa May le-a spus parlamentarilor ca votul nu rezolvă impasul.
Theresa May: "Putem ieşi din Uniunea Europeană pe baza acordului pe care acest guvern l-a negociat în ultimii doi ani. Putem lua în considerare un al doilea referendum, dar riscăm să nu mai fie niciun fel de BREXIT. Putem încerca să negociem un acord diferit, dar Uniunea Europeană ne-a arătat clar că acordul deja negociat şi agreat este singurul care poate exista."
Oficialii europeni sunt tot mai iritaţi de situaţia aparent fără rezolvare din acest moment.
Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene: "Simplul fapt de a spune că nu-ți dorești un Brexit fără acord nu înseamnă că se va și întâmpla ce-ți dorești. Istoria Europei este plină de momente care s-au întâmplat, pe care nimeni nu și le-a dorit. Ceea ce vreau să spun este că trebuie neapărat ca Londra să își dea seama ce dorește și abia apoi putem discuta despre o prelungire.”
Mai conciliant, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a scris pe Twitter: ”Voi face un apel către cei 27 de membri să fie deschiși la ideea unei prelungiri îndelungate, dacă de asta are nevoie Marea Britanie, pentru a-și regândi strategia pentru Brexit și să ajungă la un consens.”
Ca să complice și mai mult lucrurile, Theresa May mai cere un vot pentru acordul respins deja de două ori de aleşi. Premierul a anunțat că miercurea viitoare va supune din nou aprobării textul negociat cu europenii.
Dacă înțelegerea va fi aprobată, May le va cere liderilor europeni o scurtă amânare a Brexit-ului, până la 30 iunie. Dacă va fi refuzată din nou, amânarea s-ar extinde dincolo de 30 iunie şi ţară va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European, în luna mai. Însă orice extensie va trebui aprobată de statele Uniunii Europene.