Guvernul Marii Britanii dă asigurări că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie
Your browser doesn't support HTML5 video.
"Vom ieşi (din Uniunea Europeană - n. red.) până la 31 octombrie. Avem mijloacele şi capacitatea de a face a asta", a declarat televiziunii Sky News ministrul Michael Gove, însărcinat cu pregătirile în vederea unui Brexit fără acord.
"Scrisoarea a fost trimisă deoarece parlamentul a cerut să fie trimisă (...) însă parlamentul nu poate schimba decizia premierul, parlamentul nu poate schimba politica sau hotărârea guvernului", a insistat el.
De fapt, Johnson i-a trimis preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, trei scrisori. Prima, o notă din partea ambasadorului britanic la UE, în care explică faptul că guvernul nu face altceva decât să respecte legea; a doua - o fotocopie nesemnată a textului pe care a fost obligat să îl scrie conform aşa-numitei Legi Benn; şi a treia - o scrisoare în care prim-ministrul declară că nu doreşte o amânare.
"Am arătat clar de când am ajuns prim-ministru şi am explicat clar din nou, astăzi, parlamentului punctul meu de vedere şi poziţia guvernului, conform cărora o nouă amânare ar dăuna interesului Regatului Unit şi al partenerilor noştri din UE, precum şi relaţiilor dintre noi", arată ultima scrisoare.
Tusk a confirmat că a primit mesajul lui Johnson şi a scris în reţeaua Twitter că urmează să se consulte cu liderii Uniunii Europene privind reacţia la semnalele de la Londra.
Sursa: Agerpres
Etichete: Marea Britanie , boris johnson , scrisoare , brexit
Dată publicare: 20-10-2019 13:45