Guvernul britanic va suspenda Parlamentul de la Londra. Mesajul premierului Johnson
Potrivit The Guardian, este vorba despre procesul de ”prorogare” a Parlamentului, care presupune suspendarea acestei instituții la sfârșitul unei sesiuni parlamentare, înainte să înceapă o altă sesiune, care debutează cu un discurs al Regineri.
Această procedură nu este similară cu dizolvarea Parlamentului, care are loc înainte de declanșarea unor alegeri parlamentare.
Într-o declarație de presă susținută luni, premierul Boris Johnson a declarat că și-a dorit un acord Brexit înainte de 31 octombrie, precizând că ieșirea din UE fără un acord ar însemna ”un eșec al statului pentru care toți vom fi responsabili”.
The Guardian notează faptul că acest mesaj reprezintă o schimbare de atitudine a lui Boris, care până acum susținea că pericolele reprezentate de o ieșire fără acord au fost exagerate de criticii acestei formule.
”Chiar vreau să găsesc un acord. M-am uitat cu atenție la o ieșire fără acord. Da, am putea să o facem, Marea Britanie ar putea cu siguranță să treacă prin asta, dar să nu aveți îndoieli că rezultatul va fi un eșec al statului pentru care vom fi toți responsabili” - a spus premierul.
De asemenea, el a insistat asupra faptului că s-ar putea obține un Brexit cu acord.
Sursa: The Guardian
Etichete: uniunea europeana , guvern , boris johnson , Parlament , brexit
Dată publicare: 09-09-2019 14:24