Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cetăţenii UE şi britanici vor continua să călătorească fără vize după Brexit. Condițiile

Cetăţenii UE şi cei britanici vor continua să se bucure de circulaţie fără vize peste Canalul Mânecii după Brexit, dacă declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre UE şi Londra va fi adoptată de ambele părţi, transmite Euractiv.

Londra avertizase că ar putea introduce vize pentru cetăţenii anumitor state din UE după Brexit, dacă optează pentru acest lucru, relatează Agerpres.

Fostul ministru britanic pentru Brexit, David Davis, a afirmat în septembrie 2017 că Regatul Unit va fi liber să introducă vize pentru Polonia, România şi Bulgaria şi poate face acest lucru după 'ieşirea sa ordonată' din UE.

Davis a demisionat din funcţie în luna iulie şi a fost înlocuit de Dominic Raab, care la rândul său a demisionat în această lună.

Proiectul de declaraţie ar putea fi aşadar o veste bună, dacă el va fi adoptat oficial, la summitul extraordinar al UE din 25 noiembrie, împreună cu acordul privind retragerea Regatului Unit din blocul comunitar.

Campania pentru ieşirea Regatului Unit din UE, pentru referendumul din 2016, s-a bazat masiv pe mesajul că Brexit-ul va opri est-europenii care vin în număr mare să ocupe locurile de muncă ale britanicilor.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a menţinut regimul de vize pentru Bulgaria şi România până când parlamentului britanic i s-a cerut oficial să ridice vizele la 1 ianuarie 2007, ziua aderării celor două ţări la UE.

În Acordul de retragere, ce are obligativitate juridică, capitolul privind drepturile cetăţenilor nu acoperă circulaţia cu vize. Era de aşteptat ca subiectul să fie menţionat în declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre UE şi Londra.

Proiectul convenit joi se referă la aceste chestiuni în articolele 50, 51 şi 52. Acestea prevăd:

50. Luând notă că Regatul Unit a decis că principiul liberei circulaţii a persoanelor între Uniune şi Regatul Unit nu se va mai aplica, părţile trebuie să stabilească aranjamente privind circulaţia, aşa cum se arată în continuare;

51. Aranjamentele privind circulaţia se vor baza pe nediscriminarea între statele membre ale Uniunii şi pe reciprocitate deplină. În acest context, părţile vizează să stipuleze, prin legislaţiile lor interne, călătorii fără vize pentru vizite de scurtă durată,

52. "Reciprocitatea deplină" menţionată în proiectul declaraţiei politice se referă la legislaţia UE privind "reciprocitatea în domeniul vizelor'' pe care Comisia este de fapt incapabilă să o aplice, cel puţin în contextul relaţiilor UE-SUA.

Un regulament intrat în vigoare la 20 decembrie 2013 cere cetăţenilor ţărilor UE să "reacţioneze în comun'' în chestiunea vizelor, în special în cazuri unde ţări străine "supun cetăţenii (UE) unui tratament diferit''.

Un exemplu grăitor este acela că cetăţenii Poloniei, Ciprului, Croaţiei, României şi Bulgariei încă au nevoie de vize pentru a intra în SUA, dar nicio măsură restrictivă sau de retorsiune nu a fost introdusă împotriva Washingtonului.

Brexit: Theresa May consideră că poate obţine aprobarea parlamentului pentru acordul negociat cu UE

Premierul britanic Theresa May consideră că poate obţine aprobarea parlamentului pentru acordul negociat cu Uniunea Europeană privind termenii retragerii ţării sale din blocul comunitar şi îşi va concentra eforturile pe convingerea membrilor Partidului său conservator despre avantajele acordului, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al şefei executivului de la Londra, transmite Reuters.

Acesta a adăugat că Theresa May a obţinut un sprijin solid din partea membrilor cabinetului său pentru declaraţia politică ce stabileşte cadrul viitoarei relaţii dintre Londra şi Uniunea Europeană după Brexit.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat joi că negociatorii britanici şi cei ai Uniunii Europene au convenit joi textul documentului comun care stabileşte obiectivele pentru viitoarea relaţie post-Brexit între Londra şi blocul comunitar.

Documentul are nevoie acum de aprobarea politică a Londrei şi a restului de 27 de state membre, care se vor reuni duminică într-un summit extraordinar la Bruxelles.

Declaraţia politică comună merge mână în mână cu acordul de retragere a Marii Britanii, detaliind termenii 'divorţului'. Ea acoperă obiectivele viitoare comune în domeniile comerţului, securităţii şi cooperării politice, punând bazele negocierilor care pot începe imediat după ieşirea Regatului din UE.

Textul principal al declaraţiei politice, consultat de Reuters, relevă că UE şi Londra "sunt de acord să dezvolte un parteneriat economic ambiţios, extins şi echilibrat". Esenţial pentru Theresa May este faptul că documentul obligă UE să caute modalităţi de a se evita activarea unei clauze de tipul "plasă de siguranţă", care să garanteze că la frontiera irlandeză nu vor fi reintroduse controalele vamale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult