Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Rezultate BACALAUREAT 2018. Orașul unde niciun elev de la două licee nu a promovat

Rata de promovare la Bacalaureat 2018 în Buzău este 73,8%. Colegiul Hasdeu este singurul din Buzău care are rata de promovare de 100%.

La două licee din judeţ, niciunul dintre cei care au susţinut examenul nu a obţinut media necesară. Potrivit inspectorului general adjunct al IŞJ Buzău, Geta Burducea, rata de promovare înainte de contestaţii este 73.8 la sută, în acest judeţ.

Practic, din cei 2573 de absolvenţi de liceu prezenţi la examen au promovat 1899. Trei elevi de la Hasdeu au luat media 10 la bacalaureat.

De asemenea, Colegiul Hasdeu este singura şcoală din Buzău cu rată de promăvare sută la sută.

Două licee, Liceul Tehnologic Lopătari şi Liceul tehnologic de la Pătârlagele, nu au nici un elev promovat din cei care au susţinut bacalaureatul.

”Din experienţa anilor trecuţi ne încadrăm în media naţională, cred eu, sunt rezultate bune. În ce priveşte şcolile în care rezultatele sunt dezastruoase an de an, am prefera să le creştem calitatea actului educaţional, nu să le desfiinţăm. Sunt şcoli în localităţi izolate şi dacă le am desfiinţa am limita dreptul la educaţie, la şcoală, copiilor de acolo. Avem în vedere însă să le transformăm în şcoli profesionale”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct al IŞJ Buzău, Geta Burducea.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult