Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ungurii trec granița ca să voteze la locale și europarlamentare în România. S-au format cozi în vămi

Mai mulți cetățeni maghiari au venit duminică în România să voteze. Au reședință temporară în județ, așa că pot să voteze atât la alegerile locale, cât și la cele europarlamentare, potrivit presasm.ro.

În intervalul 07:00 - 20:00 sunt deschise punctele temporare de trecere a frontierei din județul Satu Mare, pe frontiera cu Ungaria, respectiv Peleș, Bercu (din zona de competență a SPF Petea) și Horea (SPF Carei).

Punctele temporare de trecere a frontierei în Ungaria sunt deschise duminică, a informat, într-un comunicat, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

„La solicitarea autorităţilor maghiare, în cursul zilei de duminică, 9 iunie 2024, în contextul desfăşurării alegerilor şi de pe teritoriul statului vecin, în intervalul orar 07:00 – 20:00 (ora României), punctul temporar de trecere a frontierei Beba Veche (jud Timiş) şi cele 10 comunicaţii rutiere deschise ocazional de la frontiera comună cu Ungaria, anume Nădlac III, Grăniceri, Variaşu Mic şi Iermata – jud. Arad; Roşiori, Voievozi şi Cheresig – jud Bihor; Horea, Peleş şi Bercu – jud. Satu Mare vor fi deschise traficului transfrontalier”, arată ITPF Oradea, conform Agerpres.

Potrivi sursei, aceste puncte de trecere a frontierei temporare sunt destinate tranzitării frontierei de către persoanele domiciliate în zona adiacentă.

La nivelul Inspectoratelor Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Timişoara, Oradea şi Sighetu Marmaţiei au fost dispuse măsuri pentru desfăşurarea cu operativitate a activităţii de verificări la frontieră.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult