Scenariul prin care CCR poate fi acuzată de ingerință politică. Rocada care ar putea avea loc în alegerile prezidențiale

×
Codul embed a fost copiat

Curtea Constituțională a cerut Biroului Electoral Central să numere din nou cele 9,4 milioane de voturi, din primul tur al prezidențialelor.

Curtea se va reuni și vineri, când ar trebui să decidă validarea scrutinului de duminica trecută. Președintele Autorității Electorale Permanente ne-a declarat însă că este imposibil ca renumărarea voturilor să fie finalizată atât de repede.

Diferența dintre locurile 2 și 3, respectiv Elena Lasconi și Marcel Ciolacu, este de numai 2.740 de voturi.

Curtea Constituțională a decis, după o ședință de două ore, ca toate voturile din primul tur să fie numărate din nou, atât cele valabil exprimate, cât și cele nule. Asta după ce candidatul independent Cristian Terheș a contestat alegerile, iar printre motive a reclamat si faptul că buletine de vot exprimate pentru Ludovic Orban ar fi fost puse în dreptul Elenei Lasconi în procesele verbale.

Biroul Electoral Central a transmis această solicitare fiecărui biroul electoral județean și de sector din București, care trebuie să numere cât mai repede voturile și să transmită rezultatele.

Citește și
augustin zegrean
Augustin Zegrean, despre scenariul anulării primului tur al alegerilor, după decizia CCR: „Mă tem că acolo or să meargă”

Nu este clar însă cum se va face practic această renumărare.

Septimius Pârvu, Expert Forum: „Legea nu detaliază care este procedura de renumărare a voturilor. Cred că o situație asemănătoare, dar cu mult mai puține voturi, în 2009, când s-au renumărat, dar doar voturile nule, și atunci cred că a durat 2-3 zile”.

Și pare imposibil ca numărarea să fie gata până vineri, la ora 14, când Curtea se întrunește din nou.

Toni Greblă, președintele AEP: „Să aveți în vedere faptul că e vorba de peste 9 milioane de buletine de vot care trebuie numărate, puse la loc, sigilate și semnat rezultatul numărării și înaintată documentația la BEC. Toate astea nu se pot face într-o noapte. Eu sper ca până la sfârșitul săptămânii această operațiune să fie terminată”.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla dacă după renumărare ordinea candidaților se va schimba. Alegerile ar putea fi reluate si vom merge din nou la turul întâi ori putem trece direct la turul doi.

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale: „Se poate întâmpla orice, nu.. Asta nu înseamnă că se merge direct la repetarea alegerilor. Înseamnă că se schimbă ordinea, pentru că se numără, cel puțin presupunem și hai să credem că se vor număra corect de data aceasta și dacă se numără corect și iese o altă ordine pe listă, asta este. Se schimbă ordinea pe listă. Și atunci dacă unul din pluton trece în față de la cei de pe locul unu și locul doi, acela va merge în finală, în turul 2”.

Ioan Stanomir, analist politic: „Din punct de vedere politic, ideea de a scoate pe unul dintre candidați, de pe poziția a doua pentru a face loc celui de pe poziția a treia, ideea nu este foarte fericită, pentru că mulți ar interpreta asta ca pe o formă de ingerință politică prin intermediul CCR”.

Elena Lasconi și Marcel Ciolacu, candidații de pe locurile 2 și 3 despărțiți de nici 3.000 de voturi, au reacționat imediat. Președinta USR a postat pe rețelele de socializare că „CCR se joacă cu siguranța națională! Votul fiecăruia dintre noi este sfânt! Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolut îngrozitor pentru o țară democrată. Sunt aici să apăr democrația și fac un apel către Biroul Electoral Central să trateze renumărarea voturilor cu înțelepciune. Legea trebuie să fie la fel pentru toți”.

În ceea ce-l privește pe Marcel Ciolacu, el a declarat că: „Nu am nicio părere. Cum de altfel ați văzut că după alegeri am venit în fața voastră și am anunțat că îi felicit cei din din turul doi și că PSD nu face nicio solicitare la BEC, pentru că așa era legal acolo, și nu va face nicio solicitare de renumărare”.

Pe seară a trimis un comunicat și primul clasat, Călin Georgescu. Printre altele, el a transmis că: „Oamenii au dreptul de a alege, oamenii au puterea de a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!”

Mandatul președintelui Klaus Iohannis se va încheia oficial pe 21 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
O personalitate celebră, printre victimele cumplitei tragedii din Elveția în noaptea de Revelion: ”Suntem șocați”
Citește și...
Georgescu, după anunțurile făcute de CCR și CSAT:
Georgescu, după anunțurile făcute de CCR și CSAT: "Se încearcă alocarea unui rezultat real al unui vot unei instituții"

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a reacțioat, joi seara, după ce CCR a dispus renumărarea voturilor, iar CSAT a spus că acesta a fost favorizat de TikTok.

Augustin Zegrean, despre scenariul anulării primului tur al alegerilor, după decizia CCR: „Mă tem că acolo or să meargă”
Augustin Zegrean, despre scenariul anulării primului tur al alegerilor, după decizia CCR: „Mă tem că acolo or să meargă”

Augustin Zegrean, fost judecător al Curţii Constituţionale, spune că este tot mai probabil scenariul anulării turului 1 al „prezidenţialelor”, în condiţiile în care termenul dat de CCR pentru renumărarea tuturor voturilor până vineri este foarte scurt.

Băsescu, după decizia CCR de renumărare a voturilor:
Băsescu, după decizia CCR de renumărare a voturilor: "Ţara a fost anexată intereselor baronilor PSD şi PNL"

Traian Băsescu a transmis, joi, pe Facebook, un mesaj dur, la scurt timp după ce Curtea Constituţională a cerut renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale.

Recomandări
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România
Optimism în Guvern, la început de an. Ministrul Finanțelor: Va fi anul fondurilor europene pentru România

Investiţiile publice vor fi motorul principal de creştere în 2026, prin continuarea proiectelor din PNRR, accelerarea celor din Politica de Coeziune şi investiţii consistente în infrastructură, energie şi dezvoltare locală, spune ministrul Finanţelor.

Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada
Lapoviţă şi ninsori în mai multe zone din țară. Meteorologii au emis cod galben şi portocaliu. Unde se va depune zăpada

Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu de precipitaţii şi vânt puternic, care vizează mai multe regiuni ale ţării şi zonele montane, până sâmbătă seară.

VIDEO. Avalanșă de proporții la Bâlea Lac. Cum au declanșat-o doi schiori
VIDEO. Avalanșă de proporții la Bâlea Lac. Cum au declanșat-o doi schiori

O avalanşă de mari dimensiuni s-a produs, vineri, în zona Bâlea Lac din Munţii Făgăraş, fiind declanşată accidental de doi schiori, care au reuşit totuşi să scape nevătămaţi, au anunţat reprezentanţii serviciului Salvamont Sibiu.