Poliţiştii din Ilfov au găsit sigilii rupte într-o clădire în care se află amenajată o secţie de votare din Voluntari
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat că duminică, în jurul orei 11.30, poliţiştii din Volutari care au atribuţii de pază la circumscripţia numărul 8 din localitate au auzit zgomote în zona liftului de la subsolul clădirii şi au mers acolo.
Ei au observat că sigiliul aplicat pe uşa liftului este rupt.
”În continuarea verificărilor, au constatat faptul că sigiliile aplicate pe uşile liftului, situate pe paliere parter, etaj 1, 2 şi 3 sunt, de asemenea, rupte. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că sigiliile ar fi fost rupte de către doi minori, în vârstă de trei şi cinci ani, lăsaţi nesupravegheaţi de către părinţi”, au precizat poliţiştii, potrivit News.ro.
Ei au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rupere de sigilii.
De asemenea, fiecare părinte a fost amendat cu câte 100 de lei.