Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alegeri Parlamentare 2024. Ciolacu şi Romaşcanu au obţinut mandate de parlamentar în judeţul Buzău

Biroul Electoral Judeţean Buzău a atribuit, vineri, mandatele de parlamentar care au revenit fiecărui partid după redistribuirea voturilor făcută de Biroul Electoral Central.

Marcel Ciolacu a obţinut un mandat de deputat din partea PSD, în timp ce Lucian Romaşcanu a câştigat un mandat de senator.

În Buzău, mandatele pentru Camera Deputaţilor au revenit lui Marcel Ciolacu, Petre Emanoil Neagu şi Romeo Lungu de la PSD, Titu Muncaciu - AUR, Adrian Mocanu - PNL, Marius Nicolae Alexandru - USR şi Rodica Plopeanu - SOS.

La Senat mandatele au revenit lui Lucian Romaşcanu şi Carmen Orban de la PSD şi lui Marius Valentin Roman - AUR.

Deşi preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, primul pe lista PSD pentru Senat, a declarat că în proporţie de 99,9% va rămâne în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe care a câştigat-o la alegerile din vară, până vineri la sediul Biroului Electoral Judeţean nu a fost formulată nicio cerere de renunţare la mandat.

Certificatele doveditoare vor fi înmânate noilor parlamentari duminică.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult