Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PNL: George Tuță, noul primar al Sectorului 1, după numărarea a 98,7% din totalul secțiilor de vot

PNL Sector 1 anunţă că, după numărarea a 98,7% din totalul secţiilor de vot, George Tuţă este noul primar al Sectorului 1 şi acuză reprezentanţii UDR că tergiversează numărarea voturilor în două secţii.

”După numărarea a 98,7% din totalul secţiilor de vot din sector, George Tuţă este noul primar al Sectorului 1! Numărătoarea paralelă arată 475 de voturi în plus pentru George Tuţă. Au mai rămas două secţii unde reprezentanţii USR tergiversează numărătoarea voturilor, la 10 ore de la închiderea secţiilor de vot. La secţia 27, am solicitat intervenţia poliţiei naţionale pentru a aplica legea. În prezent, se fac cercetări la faţa locului”, anunţă filiala liberală de sector. Liberalii atrag atenţia că la nivelul aparatului administrativ al Sectorului 1 se tergiversează deplasarea preşedinţilor de secţii către Biroul Electoral de Sector, modificându-se inclusiv procedurile de predare a sacilor cu voturi: „Clotilde Armand trebuie să înţeleagă că a pierdut alegerile şi să oprească orice încercare de a pune mâna pe sacii cu voturi”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult