Nicuşor Dan, după ce a câștigat din nou Primăria Capitalei: Intenţia mea este să rămân independent
Nicuşor Dan a fost întrebat la Digi24 dacă rămâne independent sau se va alătura unui partid, după rezultatul alegerilor.
”Nu, faptul că am fost independent m-a ajutat în aceşti trei ani şi jumătate pentru a discuta cu trei partide care m-au susţinut, acum vor fi mai multe şi intenţia mea este să rămân independent”, a spus Nicuşor Dan.
El a precizat că, în plus, activitatea de la Primărie este intensă, consistentă şi nu are timp de politică de partid.
”Ştiu ce înseamnă, am fost acolo, dar în momentul ăsta nu”, a mai spus Nicuşor Dan.
Despre o posibilă candidatură la alegerile prezidenţiale din toamnă, Nicuşor Dan a spus că nu ia în calcul o astfel de candidatură.
”Nu, am spus asta de mai multe ori. (..) Am început nişte lucruri, ştiu ce e de făcut aici”, a completat el.