Alegeri locale 2024. Alin Nica, fostul președinte PNL Timiş, candidează la preşedinţia CJ pe listele partidului Forţa Dreptei
Galerie foto
Nica a luat această decizie după ce coaliția PSD-PNL a anunțat că îl susţine pentru această funcţie pe actualul preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor, social-democratul Alfred Simonis.
Ulterior, Alin Nica a fost demis de la conducerea PNL Timiș, după ce a declarat că ”mai bine îmi tai o mână decât să semnez o candidatură a domnului Simonis”.
”Am decis să candidez la preşedinţia CJ din partea Forţei Dreptei, cea mai autentică formaţiune liberală care a rămas pe scena politică din România. Sunt şi voi fi liberal. De 20 de ani am fost promotorul şi voi fi în continuare promotorul ideilor liberale. A fost o decizie extrem de grea, dar nu am avut de ales. Cei de la Bucureşti m-au exclus de facto din PNL: Ciucă şi Bode l-au făcut pe Simonis călăul judeţului Timiş", a afirmat Alin Nica, potrivit Agerpres.
El a adăugat că "filiala PNL Timiş a fost făcută cadou PSD, iar munca a zeci de primari, a sute de aleşi locali şi a multor membri loiali ai PNL au fost înlăturate pentru a satisface interesele câtorva şefi de la Bucureşti".
Vicepreşedintele PNL Florin Roman, coordonator al campaniei pentru alegerile locale, a declarat că nu este nicio surpriză faptul că fostul lider al PNL Timiş Alin Nica şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Consiliului Judeţean din partea partidului Forţa Dreptei, susţinând că aceasta era intenţia lui Nica de la început şi nu a dorit decât "să se victimizeze".
"Nu e nici un fel de surpriză. În momentul în care noi am discutat cu domnul Nica, ştiam de discuţiile între domnia sa şi domnul Ludovic Orban. Practic, dânsul era trecut la partidul domnului Orban şi, din acest punct de vedere, decizia pe care noi am luat-o a fost una normală şi de aşteptat. Practic, domnul Nica nu a dorit decât să se victimizeze şi să ducă practic o decizie de natură administrativă în sfera politică atunci când a acuzat înţelegeri ale PNL la Timişoara. Practic, dânsul avea deja, ca să zic aşa, pasul următor făcut. Era în Forţa Dreptei şi nu a rămas în Partidul Naţional Liberal decât pentru a ataca PNL din interior", a afirmat Roman, la Parlament, întrebat în legătură cu faptul că Alin Nica, care a fost demis de la şefia PNL Timiş, candidează la preşedinţia CJ pe listele partidului Forţa Dreptei.
Sursa: Agerpres
Etichete: PNL , forta dreptei , alegeri locale , alin nica , candidat
Dată publicare: 03-04-2024 12:49