Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Candidaturile depuse de Partidul Diaspora Unită și de Paul Octavian Jurma pentru europarlamentare, respinse de BEC

Biroul Electoral Central a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, precum şi candidatura independentă a lui Paul Octavian Jurma.

Potrivit deciziei luate de BEC în şedinţa de marţi, candidaturile propuse de Partidul Diaspora Unită au fost respinse, având în vedere că lista de susţinători cuprinde doar 190.323 semnături conforme, faţă de 200.000 necesare.

De asemenea, candidatura lui Paul Octavian Jurma a fost respinsă deoarece listele de susţinători cuprind doar 2.081 semnături din cele 100.000 necesare.

Totodată, BEC a admis în parte candidaturile propuse de Partidul Alternativa Dreaptă la alegerile europarlamentare, fiind respinsă candidatura persoanei care se afla pe locul trei al listei pe motiv că acesta face parte din alt partid.

Pe de altă parte, BEC a admis listele de candidaţi propuse pentru europarlamentare de Alianţa Dreapta Unită (USR - PMP - Forţa Dreptei), Alianţa Politică România Socialistă, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul Umanist Social Liberal, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, precum şi a candidatului independent Paula Marinela Pîrvănescu.

Citește și
Winkler Iuliu
Alegeri europarlamentare 2024. Lista UDMR este deschisă de eurodeputaţii Winkler Iuliu şi Vincze Lorant

Anterior, BEC a admis listele de candidaţi propuse de Alianţa electorală PSD PNL şi Partidul S.O.S. România.

Un număr de 15 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 7 candidaţi independenţi s-au înscris la alegerile europarlamentare din 9 iunie, potrivit anunţului BEC din 10 aprilie, când s-a încheiat termenul pentru depunerea candidaturilor.

BEC a precizat că se va pronunţa privind admiterea sau respingerea candidaturilor depuse, după parcurgerea tuturor etapelor, termenul-limită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor fiind data de 29 aprilie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult