Trump vs Harris: Care sunt implicațiile alegerilor din SUA pentru viitorul Europei
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
O temă importantă în programul politic și în campania celor doi principali candidați este dată de relația Statelor Unite ale Americii cu Europa. Viziunile sunt total diferite, iar câștigătorul va aduce schimbări în raporturile de putere cu țările bătrânului continent.
Dr. Richard Haass, președinte emerit al Consiliului pentru Relații Externe SUA și un fin cunoscător al politicii americane, spune că “pentru Donald Trump, Europa este un loc pe care îl privește cu mai mult decât oarece suspiciune. Ei sunt „profitori”, „cei care iau totul de-a gata” - indiferent de termenul folosit - „nu fac suficient pentru apărare, profită de noi economic”. În schimb, din tot ce am văzut și știu, Kamala Harris are o viziune mult mai pozitivă și binevoitoare față de Europa și alianța atlantică” .
Declarația a fost făcută în cadrul unui interviu exclusiv realizat de reputatul jurnalist româno-american John Florescu într-un documentar care va fi difuzat pe VOYO și PRO TV.
Trump vs Harris. Este Europa în siguranță?
Documentarul Trump vs Harris. Este Europa în siguranță? prezintă o serie de interviuri realizate cu persoane apropiate de Donald Trump și Kamala Harris care le conturează valorile și personalitățile. Ce poate înțelege un locuitor din Europa de Est despre miza enormă a alegerilor prezidențiale din SUA? Cum îi va influența viața direct orice rezultat al acestor alegeri? Două forțe, două viziuni extrem de diferite – Trump și Harris- sunt angajate într-o confruntare cu implicații planetare pentru cea mai mare putere a lumii. Pentru simplii oameni din partea noastră a lumii este o îngrijorare majoră : este Europa în siguranță? Un documentar eveniment difuzat pe VOYO, începând cu 3 noiembrie.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: alegeri prezidentiale , donald trump , Kamala Harris , alegeri sua
Dată publicare: 30-10-2024 13:03