Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Kamala Harris își mărește avansul față de Donald Trump. Domeniul în care candidata democraților câștigă teren

Kamala Harris îl devansează pe republicanul Donald Trump cu o diferenţă de la 47% la 40% în cursa pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA din 5 noiembrie, părând să recupereze din avantajul lui Trump în materie de economie şi locuri de muncă.

Harris a înregistrat un avans de şase puncte procentuale pe baza cifrelor nerotunjite, cu sprijinul a 46,61% dintre alegătorii înregistraţi, în timp ce Trump a fost susţinut de 40,48%, potrivit sondajului efectuat pe durata a trei zile şi încheiat luni. Avantajul candidatei democrate faţă de Trump a fost cu puţin mai mare decât cel cinci puncte indicat de un sondaj Reuters/Ipsos din 11-12 septembrie.

Cel mai recent sondaj a avut o marjă de eroare de circa patru puncte procentuale.

Trump și Harris, la egalitate în statele care vor decide aceste alegeri

Dacă sondajele naţionale, inclusiv cele Reuters/Ipsos, oferă semnale importante cu privire la opiniile electoratului, rezultatele fiecărui stat din Colegiul Electoral sunt cele care determină câştigătorul, iar şapte state vor fi probabil decisive. Sondajele au arătat că Harris şi Trump se află cot la cot în respectivele "battleground states", unde bătălia este foarte strânsă, mare parte din rezultate încadrându-se în marja de eroare a sondajelor.

Un sondaj recent New York Times/Siena College a indicat că Trump are avantaje minore în trei dintre aceste state - Arizona, Georgia şi Carolina de Nord.

Citește și
dezbatere kamala harris donald trump
Kamala Harris îl provoacă pe Trump la o dezbatere la CNN, în octombrie

La întrebarea care candidat are o abordare mai bună a "economiei, şomajului şi locurilor de muncă", aproximativ 43% dintre alegătorii care au răspuns la cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos l-au ales pe Trump, iar 41% au ales-o pe Harris. Avantajul de două puncte al lui Trump pe acest subiect trebuie comparat cu avansul său de trei puncte într-un sondaj Reuters/Ipsos din august şi cu un avans de 11 puncte faţă de Harris la sfârşitul lunii iulie, la scurt timp după ce aceasta şi-a lansat campania.

Harris a intrat în cursă după ce preşedintele Joe Biden s-a retras din campania pentru realegere, în urma prestaţiei slabe din dezbaterea cu Trump, în iunie. La acea vreme, Trump era văzut în general ca favorit al scrutinului, în parte pentru că era perceput ca fiind mai puternic în ce priveşte gestionarea economiei, după câţiva ani de inflaţie ridicată sub administraţia Biden.

Sondajele Reuters/Ipsos realizate între aprilie şi iunie a.c. au arătat, de asemenea, că alegătorii l-au preferat pe Trump în locul lui Biden în privinţa economiei, şomajului şi locurilor de muncă, cu diferenţe între cinci şi opt puncte.

Trump are încă avantaje importante în ce priveşte încrederea în capacitatea sa de gestionare a economiei. Un sondaj Reuters/Ipsos din august i-a întrebat pe alegători care candidat a avut o abordare mai bună a "economiei SUA" - fără referire specifică la locuri de muncă sau şomaj -, iar Trump a devansat-o pe Harris cu 11 puncte, de la 45% la 36%.

Problemele economice ale SUA, în centrul dezbaterilor din această campanie

Amândoi candidaţii îşi concentrează promisiunile de campanie pe economie, despre care cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos a arătat că reprezintă problema nr. 1 pentru alegători. Trump a afirmat marţi că va crea zone speciale de producţie pe terenuri federale şi a promis că va creşte tarifele la bunuri de import.

Harris a promis reduceri fiscale pentru familiile cu copii, precum şi taxe mai mari pentru corporaţii şi este de aşteptat ca ea să dezvăluie săptămâna aceasta noi propuneri în plan economic, deşi unii consilieri recunosc că timpul este limitat.

O medie a rezultatelor sondajelor realizată de FiveThirtyEight.com arată o cursă strânsă la nivel naţional, Harris conducându-l pe Trump cu 48,3% la 45,8%.

Cel mai recent sondaj Reuters/Ipsos a chestionat online 1.029 de adulţi din SUA, la nivel naţional, inclusiv 871 de alegători înregistraţi. Dintre aceştia, 785 vor participa cel mai probabil la scrutin, iar în rândul acestor alegători probabili Harris conduce cu 50% până la 44%.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult