(P) Tu știi ce mai face dintele tău? Sfaturile specialiștilor pentru a te bucura timp îndelungat de o dantură sănătoasă
Galerie foto
Rezultatele studiului Clinicile Dentare Dr. Leahu arată că există o creștere în rândul românilor care vin la stomatolog. Din păcate, acest lucru se întâmplă atunci când durerea este deja instalată, nu pentru profilaxie.
Încă din copilărie ai învățat că prevenția este un mijloc esențial pentru a ține problemele de sănătate la distanță. Tocmai de aceea, medicii stomatologi îți recomandă să apelezi periodic la măsurile de prevenire, care sunt mai ușor de parcurs, spre deosebire de un tratament stomatologic, dar și mai puțin costisitoare.
Care sunt cele mai frecvente probleme dentare care îi aduc pe oameni la stomatolog?
Dacă nu respecți rutina zilnică de îngrijire a dinților sau nu o realizezi corect atragi de la sine apariția diverselor afecțiuni stomatologice, precum cariile dentare, gingivita sau parodontoza.
Inflamarea gingiilor este provocată de gingivită, prin acumularea bacteriilor orale ce produce iritarea lor. Factorii favorizanți afecțiunilor gingivale sunt placa bacteriană și tartrul. Pentru a preveni apariția unei astfel de probleme dentare este important să vizitezi periodic medicul stomatolog, pentru un detartraj și un periaj profesional.
În cazul parodontozei discutăm de o afecțiune degenerativă a țesuturilor care susțin și fixează dinții, caracterizată prin formarea locală a pungilor cu puroi și care duce ulterior la căderea dinților. De multe ori, boala parodontală debutează fără ca tu să sesizezi. Lăsată netratată, gingivita evoluează în paradontoză. Controalele periodice regulate la cabinetul stomatologic sunt esențiale pentru a-ți păstra sănătatea dinților, a gingiilor și a depista din timp parodontoza.
De ce este important să ajungem cât mai repede la stomatolog în cazul unei dureri de măsea sau al unei infecții?
Uneori, durerea de măsea poate deveni insuportabilă, de aceea, foarte multe persoane aleg să ia medicamente fără recomandarea unui medic stomatolog. Din păcate, acest lucru îți poate face mai mult rău decât bine, pe termen scurt este posibil să scapi de durere și disconfort însă, pe termen lung, nu vei face decât să agravezi starea afecțiunii.
Medicii nu ne recomandă să apelăm la astfel de tratamente, ci să mergem cât se poate de repede la cabinetul stomatologic pentru o evaluare corectă a situației și un plan de tratament personalizat. Medicul este cel care ne poate administra medicamentele adecvate, care să vindece afecțiunea și nu doar să calmeze durerile.
Faptul că nu tratezi la timp o infecție dentară poate conduce ulterior inclusiv la pierderea dinților. În cazul în care durerea este însoțită și de umflătură sau febră, atunci este obligatoriu să te prezinți cât mai repede în cabinetul unui medic stomatolog. O astfel de urgență stomatologică poate pune în pericol sănătatea generală a organismului. Tocmai din acest motiv, dacă sesizezi disconfort ori durere la nivelul danturii, este important să te prezinți cât mai curând la medicul stomatolog pentru a trata afecțiunea orală. Nu amâna și administra calmante, care doar vor masca pentru moment infecția dentară.
Ce urmări pot avea cariile netratate?
Caria dentară este o afecțiune care nu se vindecă de la sine și nici cu ajutorul medicamentelor antiinflamatoare. Este necesar să știi faptul că prezența la un medic stomatolog este absolut necesară în momentul în care observi orice simptom care te poate duce cu gândul la apariția unei carii dentare.
Medicul va încerca pe cât de mult posibil să salveze dintele afectat printr-un tratament de canal asistat de microscop. În cazul în care caria dentară a distrus nervul, iar dacă infecția a ajuns la gingie și la os, tratamentul endodontic nu mai poate fi realizat. Stomatologul va fi nevoit să extragă dintele afectat.
În ce constă tratamentul de canal sau “scoaterea nervului” și care sunt beneficiile?
Cu ajutorul tratamentului de canal îți salvezi dintele natural și te bucuri de o dantură sănătoasă, funcțională și estetică. Cunoscut ca tratamentul pentru ”scoaterea nervului”, acesta asigură prevenirea sau tratarea infecțiilor care au ca punct de plecare interiorul dintelui. De cele mai multe ori, tratamentul endodontic este necesar atunci când pulpa dentară, adică nervul dintelui, este afectată din cauza unei carii dentare grave sau când dintele a suferit un traumatism.
În cadrul Clinicilor Dentare Dr. Leahu, obturațiile de canal se realizează cu ajutorul microscopului dentar și al sistemelor rotative, ceea ce îți oferă un tratament rapid, sigur și nedureros.
Doare tratamentul de canal?
Tratamentul de canal asistat de microscop nu doar că este mult mai precis, ci și lipsit de durere. Multe persoane se tem de faptul că tratamentul endodontic este dureros, cu toate acestea, procedura are un nivel ridicat de confort.
Câte vizite la stomatolog sunt necesare pentru rezolvarea unei astfel de situații?
Microscopul ajută la efectuarea unui tratament corect și de lungă durată, într-un număr restrâns de ședințe. De exemplu, un tratament la microscop se efectuează în 1 sau 2 ședințe, în timp ce, pentru efectuarea unui tratament fără microscop sunt necesare între 3 și 5 ședințe. Totodată, microscopul oferă o imagine mărită asupra dintelui, atât la suprafață, cât și în interiorul acestuia, este o procedură sigură, minim-invazivă și are un grad ridicat de precizie.
Tu ce mai știi despre dintele tău?
Te așteptăm în Clinicile Dentare Dr. Leahu, unde, cu ajutorul microscopului dentar, primești un diagnostic concret al afecţiunilor tale stomatologice și dai o nouă șansă dinților naturali.
Pentru a fi cât mai aproape de tine, suntem prezenți în 13 orașe din țară: Ploiești, București, Pitești, Timișoara, Turda, Constanța, Oradea, Iași , Sibiu, Galați, Cluj-Napoca, Craiova și Brașov.
https://cliniciledrleahu.ro/contacteaza-ne/
Telefon: 021 9134 Email: programari@drleahu.ro