(P) Tazz și Sodexo lansează o nouă metodă de plată: cardul de masă Gusto Pass
Astfel, Tazz devine singura aplicație de food delivery unde utilizatorii pot plăti direct cu cardul de masă Gusto Pass la o selecție națională de peste 2.000 de restaurante partenere Tazz și Sodexo din aplicație.
Cardul Gusto Pass de la Sodexo reprezintă un beneficiu extra salarial acordat angajaților pentru mesele de prânz zilnice. Gusto Pass le permite angajaților accesul la o ofertă variată de restaurante din țară, acum și prin Tazz. Printre restaurantele partenere Tazz și Sodexo se numără: Hard Rock Cafe, Burger King, Samsara, Pizza Hut, Ana Pan, Taco Bell, Caru’ cu Bere, Starbucks, Mesopotamia, Noodle Pack, Dabo Doner și multe altele.
Plata cu cardul de masă de la Sodexo este deja disponbilă în aplicația Tazz și promite o experiență facilă de înrolare și salvare a detaliilor de plată, ca în cazul oricărui alt card bancar. Pentru a descoperi restaurantele partenere Tazz și Sodexo înainte de a face comanda, utilizatorii Tazz pot aplica filtrul: „Card Sodexo” în secțiunea „Restaurante”, iar apoi pot urma pașii clasici de realizare a unei comenzi în aplicație.
„Parteneriatul dintre Tazz și Sodexo ne aduce cu un pas mai aproape de ceea ce înseamnă o experiență completă pentru clienții noștri, cu acces la cea mai bună selecție de restaurante din țară, la care pot acum comanda și achita, ușor și simplu, cu cardul de masă Gusto Pass de la Sodexo, direct din aplicație, de la birou sau de-acasă. De altfel, Tazz e singura aplicație de food delivery din România în care este disponibilă plata cu cardurile de bonuri de masă, acesta fiind un beneficiu foarte folosit de clienții noștri.”, a adăugat Răzvan Acsente, Chief Marketing Officer Tazz.
„Prin acest parteneriat aducem o experienţă valoroasă tuturor angajaţilor care primesc cardurile de masă de la Sodexo şi totodată, activăm o reţea de peste 2000 de restaurante, disponibilă pentru plata cu cardul de masă Sodexo, cu acoperire naţională în 30 de orașe. Ne diversificăm astfel serviciile pentru consumatorii noştri şi aducem oferte relevante, atrăgătoare, care răspund nevoilor lor actuale. Într-o lume în continuă evoluţie şi schimbare, în care consumatorii devin din ce în ce mai selectivi, este esenţial pentru noi să le putem oferi posibilitatea de a comanda şi plăti online masa principală a zilei, rapid şi de oriunde, acoperind cât mai multe gusturi.”, a spus Silviu Ştefan, Partnerships & Merchants Manager Sodexo România.
Pașii pentru achitarea comenzii prin intermediul cardului Gusto Pass sunt următorii:
► Accesezi aplicația Tazz;
► Dacă nu ai deja aplicația Tazz instalată, poți să o descarci din App Store sau Google Play;
► Înrolezi cardul Gusto Pass în aplicație, în Contul meu, iar în secțiunea „Tichete de masă” alegi „Card Sodexo”;
► Alegi restaurantul din selecția variată de parteneri Tazz și Sodexo;
► Plasezi comanda și alegi la metodă de plată „Plata cu card Sodexo”;
► Taxa de livrare și bacșișul pentru livratori nu pot fi achitate cu cardul Gusto Pass de la Sodexo (pentru că așa prevede legislația cu privire la tichetele de masă), dar acestea se pot plăti cu un card de debit.
Despre Tazz
Platforma locală de livrare rapidă Tazz are o ofertă foarte diversă, ce cuprinde cele mai bune restaurante din țară, dar și o selecție extinsă de produse pentru cumpărături zilnice, farmacii, florării, articole sportive, cărți, produse de îngrijire personală și înfrumusețare și alte magazine. Tazz pune la dispoziția clienților săi beneficii exclusive ca evenimente zilnice cu Chefi locali, comanda de grup și plata cu cardurile de bonuri de masă. Tazz este în acest moment cea mai descărcată aplicație din categoria „Food & Drink” în România, serviciile sale fiind disponibile atât prin aplicațiile de mobil Android și iOS, cât și online pe tazz.ro în cele 30 de orașe din țară în care activează în acest moment.
Despre Sodexo BRS România
Sodexo Benefits and Reward Services este lider de piaţă în Romania în domeniul beneficiilor extra-salariale pentru îmbunătăţirea calităţii vieții angajaţilor şi face parte din Grupul Sodexo, lider mondial în domeniul serviciilor de calitate a vieții. Compania operează pe piața românească de peste 20 de ani, oferind companiilor o gamă complexă de beneficii extra-salariale pentru angajați. Peste 30.000 de companii și 2 milioane de angajați folosesc produsele Sodexo.