Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Serviciul de abonament pentru cerneala din imprimantă, care aduce economii de până la 70%

Din ce în ce mai multe familii și-au dat seama în pandemie că au nevoie de o imprimantă acasă, având în vedere că numeroși angajați nu mai sunt în birouri.

iar părinții au fost nevoiți să se adapteze la școala online a copiilor și, deci, să le furnizeze materiale imprimate pe care să poată lucra. Efectul imediat a fost creșterea cererii pentru echipamentele de imprimare ce pot fi folosite acasă, la nivel global. Iar România nu a făcut excepție.

Achiziționarea unui dispozitiv e relativ simplă și nu foarte costisitoare, marea provocare apare însă la eficientizarea costurilor de întrebuințare, respectiv a costurilor cu cartușele.

Cât pot printa astfel încât să nu încarc factura lunară? Pot printa și color, nu e prea scump? Dacă scot câteva poze la imprimantă consum toată rezerva din cartus? Sunt întrebări legitime atunci când nu vrei să cumperi un cartuș nou la intervale scurte de timp sau când nu vrei să rămâi în pană de cereneală fix in ziua în care ai nevoie de imprimantă și ai uitat să verifici rezerva.

HP a lansat recent în România o soluție de imprimare inteligentă și accesibilă. Serviciul de abonament Instant Ink detectează când cerneala originală este pe terminate și livrează automat cartușe noi direct la adresa utilizatorului. Cum știe HP că cerneala e pe terminate? Printr-o conexiune Cloud, serviciul detectează când nivelul de cerneală a scăzut și trimite cartușe noi. De aceea, în prezent, abonamentul HP Instant Ink este unic pe piață.

Abonamentul care contorizează paginile, nu cantitatea de cerneală folosită Clienții pot alege unul dintre abonamentele lunare, plătind un preț fix în funcție de numărul de pagini imprimate. Planurile încep de la mai puțin de 5 lei pentru 15 pagini imprimate pe lună și pot ajunge la 123 de lei pentru 700 de pagini imprimate într-o lună. Abonamentul presupune că primești gratuit cartușele de cerneală direct la ușă, iar livrarea este inclusă. Nu mai există alte costuri suplimentare. Următoarea livrare de cerneală are loc numai când cartușele livrate sunt pe terminate, nu lunar. Astfel, utilizatorul nu achită decât abonamentul lunar și va avea întotdeauna cerneală în imprimantă. Cartuşele de cerneală primite sunt speciale, fiind mai mari și sunt compatibile doar cu HP Instant Ink.

Important de menționat: abonamentul numără paginile tipărite și nu cantitatea de cerneală folosită. Indiferent dacă sunt imprimate fotografii sau doar pagini text, alb-negru sau color, numărul de pagini contorizate este același. În funcție de nevoi și de volumul de muncă, utilizatorii își pot schimba abonamentul – mărind sau micșorând numărul de pagini imprimate lunar - sau îl pot anula oricând fără alte costuri. Există și posibilitatea de a reporta pagini nefolosite de la o lună la alta, în limita a trei luni. Toate acestea fac ca abonamentul Instant Ink să fie rentabil, pentru că oferă economii de până la 70% din costul cu cartușele de cerneală originală HP.

Un abonament perfect pentru micile afaceri Abonamentul Instant Ink a fost gândit nu doar pentru consumatorii casnici, ci și pentru afacerile mici, în toate cele 36 de țări în care a fost lansat până acum, deci inclusiv pentru piața din România. Micii antreprenori, care nu beneficiază de serviciile unui departament IT, își pot optimiza costurile cu Instant Ink și nici nu mai au grija achiziționării cartușelor de cerneală.

Este un serviciu care s-a dovedit a fi foarte util și comod de folosit. În toată lumea, numărul de abonamente de cerneală Instant Ink a depășit 9 milioane de utilizatori și confirmă tendința generală de creștere a cererii pentru servicii pe bază de abonament, din ultimii ani.

Serviciul HP Instant Ink este momentan disponibil doar pentru imprimantele cu cerneală, utilizatorii care doresc mai multe informații despre abonamente pot vedea mai multe detalii aici, iar cei care au deja o imprimantă HP cu cerneală pot verifica dacă este compatibilă Instant Ink aici.

Abonamentul Instant Ink va fi disponibil și cu noul portofoliu de imprimante HP+ care dispun de unul dintre cele mai inteligente sisteme de imprimare din lume, fiind de asemenea gândite pentru consumatori casnici și pentru mici afaceri. HP+ include echipamente de imprimare performante, garanție extinsă și beneficii exclusive, precum imprimare sustenabilă și acces la caracteristici extra de productivitate ale aplicației mobile de imprimare HP Smart, plus 6 luni de testare gratuită a abonamentului Instant Ink. Echipamentele HP+ vor fi disponibile în România din această vară.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult