Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Romstal te invită în Universul faptelor bune!

Cu toții avem puterea de a construi o societate mai bună. Una în care viața este un pic mai ușoară pentru cei mai neajutorați dintre noi, fie că vorbim de copii, bătrâni sau comunități defavorizate.

Fiecare gest de bunătate, oricât de mic, e un pas spre societatea în care ne dorim cu toții să trăim. De aceea Romstal, cu sprijinul tuturor companiilor din Romstal Group, lansează www.universulfaptelorbune.ro, platforma prin care ne propunem să aducem un strop de mai bine în viața semenilor noștri, sprijinind și promovând eforturile asociațiilor și cauzelor cu care ne parteneriem.

Bine cu bine, pentru mai bine. Bunătatea a facut mereu parte din universul Romstal, astfel încât încercăm mereu să oferim suport societăţii, contribuind la calitatea vieţii în comunităţile locale. Susținem an de an proiecte care au ca finalitate creșterea calității vieții în comunitatea în care ne desfășurăm activitatea. Ne implicam activ în domenii cum ar fi sportul, educația, cultura, prin sponsorizări și diverse programe de susținere activă.

www.universulfaptelorbune.ro este inițiativa prin care vă invităm în universul nostru. Unul al faptelor bune, în care fiecare, de la angajat sau partener Romstal Group la publicul larg, își poate aduce contribuția pentru a construi o societate mai bună.

Prin acest proiect încercăm să fim mai aproape de asociațiile care se luptă zi de zi pentru un viitor mai bun, motivați de cauzele în care cred cu atâta tărie. Astfel, Universul Faptelor Bune este și un instrument prin care asociațiile care au nevoie de ajutor ne pot contacta, în vederea sponsorizării a diverse proiecte.

Am strâns în acest univers cateva cauze care merită suportul nostru, al tuturor: - Ajutor pentru bunicii izolați. Împreună cu Asociația SNK, în timpul carantinei, am construit proiectul “Bunicii Noștri” prin care, cu ajutorul transportului oferit de Romstal și participarea a zeci de voluntari din rândul angajaților Romstal, mii de pachete lunare cu alimente au ajuns la peste 1000 de vârstnici din toata țara. Iar în luna decembrie ne propunem să ajutăm încă 300 de bătrâni.

- Educație pentru copiii defavorizați. Ne alăturăm misiunii OvidiuRo de a oferi copiilor din mediile defavorizate acces la educație timpurie, prin proiectul “Citește-mi 100 de povești”, prin care 35 de grădinițe, 175 de educatori și 3500 de copii vor primi un total de 5.425 cărți ce vor putea fi folosite în activitățile de lectură.

- Protecție în fața pandemiei pentru comunitățile sărace. Sprijinim eforturile asociației Reality Check de a îmbunătăți accesul persoanelor vulnerabile la servicii sociale, prin proiectul “Împreună pentru un viitor mai bun” în Coroieni (Ponorâta) și Castelu. Astfel, în anul 2021 vom asigura echipamente de protecție celor 900 de beneficiari: 7000 de măști de protecție, 2500 de perechi de mănuși și produse de igienă.

- Un nou start în viață pentru cei din centre sociale. Ne alăturăm asociației ProVita în efortul lor de a oferi sprijin, o casă și mai ales sentimentul de familie celor care trăiesc în situații limită: copii abandonați sau orfani, femei, mame și copiii acestora, mame în devenire, adulți fără adăpost, persoane cu dizabilități și bătrâni părăsiți.

- Trasee turistice construie corect. În România nu există un circuit care să ne încurajeze să îl parcurgem altfel decât cu mașina. Via Transilvanica, un proiect Tășuleasa Social, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic de aproximativ 1.200 km. În 2021 îi vom sprijini pentru a definitiva ultimele 3 județe din circuit, cu o sponsorizare ce acoperă realizarea a 20 de kilometri de traseu.

Lasă-ți și tu amprenta în acest univers!

Fiecare dintre noi își poate aduce contribuția în acest univers. O mică donație către cauza preferată sau o acțiune de voluntariat poate face diferența pentru cineva care are nevoie de puțin bine în viața lui. Te așteptăm pe www.universulfaptelorbune.ro

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult