(P) Primer informează că nu există sincope în aprovizionarea paciențelor cu medicamente
Medicamentele sunt puse pe piață în condiții normale, conform solicitărilor canalelor comerciale.
PRIMER - care reunește 19 situri de fabricație din țară – informează specialiștii din sănătate și pacienții că nu există în acest moment nici un fel de sincope în aprovizionarea cu materii prime și materiale fabricate în China care intră în componența medicamentelor din farmaciile și spitalele din România. “Fabricanții de medicamente din România au stocuri de materii prime care să acopere producția pentru 6-12 luni în avans, astfel încât nu există un risc de punere pe piață a medicamentelor folosite de pacienții români” a declarat Dr. Dragoș Damian, Director Executiv PRIMER.
“În plus, în conformitate cu reglementările în vigoare, producătorii sunt obligați să aibe cel puțin 2 furnizori alternativi de materii prime și materiale, astfel încât să poată anticipa orice întrerupere de alimentare din timp și trece la alți furnizori”, a mai spus reprezentantul PRIMER.
În context, PRIMER dorește să sublinieze încă o dată importanța unei industrii farmaceutice autohtone puternice, care să poată răspunde solicitărilor pacienților români și care, în cazuri de forță majoră, să compenseze problemele de aprovizionare cu medicamente din import. Reamintim că din cauza reglementărilor absurde ale politicii de prețuri și a “taxei clawback” în ultimii zece ani cota de piață a medicamentelor fabricate în România a scăzut de la circa 40% la sub 10%. “Cazurile de forță majoră, cum este cel mai recent cauzat de infecția cu coronavirus din China, trebuie să readucă în atenția oficialilor nevoia de a avea o industrie locală puternică, indiferent de domeniu, care să poată face față unor astfel de situații. Cu o economie dependentă de consumul din import, România este mult prea vulnerabilă la situațiile neprevăzute care apar la nivel global” a completat Damian.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 19 fabrici de medicamente din țară: AC HELCOR, ANTIBIOTICE, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SĂ, SLAVIA PHARM, TERAPIA-SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA