Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) O echipă de clujeni a creat aplicația care stochează istoricul medical al pacienților

O echipă de medici și IT-iști din Cluj a creat o aplicație care le permite pacienților să își stocheze digital istoricul medical astfel încât acesta să poată fi accesat la nevoie de oriunde de către medicii specialiști cu ajutorul telefonului.

În acest moment, aplicația are în jur de 700 de pacienți și 60 de medici înregistrați.

Aplicația MedValet (medvalet.ro) a apărut în același timp pe fondul carențelor din sistemul public referitoare la bazele de date virtuale. Pacienții pot salva cu ajutorul aplicației toate informațiile medicale relevante, inclusiv alergiile, afecțiunile anterioare, medicamentele prescrise și alte informații vitale. Aceste informații sunt stocate într-un mediu securizat pentru a fi accesate numai de către pacient și medicii pe care aceștia îi autorizează.

Cu ajutorul MedValet, medicii pot accesa istoricul medical al pacienților în timp real, indiferent de locația lor sau de ora zilei. Această funcționalitate permite medicilor să ia decizii mai bune și mai rapide în ceea ce privește tratamentul și le permite evitarea eventualelor erori.

MedValet vine să rezolve această carență iar vestea bună este că aplicația poate fi descărcată și folosită gratuit atât de pacienți cât și de medici. Descarcă gratuit!

Dr. Iuliu Cătană, medic, cofondator MedValet: “Eu am lucrat în sistemul public, unde orice sistem electronic genera o hârtie pentru pacient. Nimeni nu o digitaliza, astfel încât rămânea la latitudinea pacientului dacă o păstra sau nu. În calitate de medic, consult documentele medicale ale pacienților înainte de operație. Dacă nu ai istoricul pacientului în orice moment al actului medical, s-ar putea să omiți un detaliu medical relevant. Sigur, suntem pregătiți să acționăm în orice situație critică, dar confortul pe care ni-l poate oferi accesul la o astfel de aplicație este indubitabil”.

Sebastian Nădășan, student UMF Cluj, cofondator MedValet: “Aplicația permite atât medicilor cât și pacienților să își deschidă cont. Fiecare pacient are un cod QR unic care va putea fi scanat de medic. Acesta va putea vizualiza pe baza acceptului pacientului, informațiile medicale, care sunt arhivate pe specializări. Securitatea datelor este garantată prin utilizarea unor baze de date criptate care ne oferă liniște atât nouă cât și pacienților. Medicii vor putea accesa datele lor, doar după acceptul exprimat al pacientului”.

Bogdan Rad, mobile developer, cofondator MedValet: „De mulți ani am simțit nevoia unei aplicații care să îmi permită stocarea documentelor medicale, având în vedere faptul că acestea pot fi ușor de rătăcit. Istoricul medical este un element important din viața fiecăruia și cred că aplicația MedValet oferă o soluție modernă și simplu de utilizat de oricine”.

Aplicația MedValet poate fi descărcată gratuit din App Store, Google Play și Huawei AppGallery.

Pentru a începe să utilizeze MedValet, pacienții trebuie să creeze un cont și să introducă informațiile lor medicale relevante. La rândul lor, medicii trebuie să se înregistreze și să solicite acces la istoricul medical al pacienților. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați la contact@medvalet.ro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult