Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Implicarea face diferența: cum susțin investițiile mediului privat comunitatea locală

Kaufland România crede că un business bun este un business care face bine.

De peste 17 ani, compania demonstrează în fiecare zi că implicarea face diferența. Iar atunci când sustenabilitatea face parte din ADN-ul de business, lucrurile se așază mai ușor, iar toate planurile de acțiune se construiesc pe această bază. În anul 2020, când lumea a avut un prag important de depășit, Kaufland a venit în ajutorul a circa 1,2 milioane de români prin proiectele sale sociale, în care a investit peste 40 de milioane de lei.

Cu fiecare acțiune, Kaufland își propune să facă lumea un loc mai bun, iar consumatorii știu lucrul acesta și ajung să se implice la rândul lor. Astfel, Kaufland reușește de la an la an să fie mai mult decât magazinul unde oamenii își fac cumpărăturile, devenind un partener de cursă lungă pentru cele peste 80 de organizații neguvernamentale pe care le-a susținut în anul financiar 2021.

Astfel, Kaufland a derulat 2 programe de finanțare, prin care a oferit granturi nerambursabile ONG-urilor din România. Totodată, a implementat 117 proiecte sociale, pe toți cei 5 piloni prioritari de acțiune: mediu, societate, educație, stil de viață sănătos și cultură.

Drept urmare, compania a oferit o mână de ajutor acolo unde a fost nevoie: de la o masă caldă pentru cei vulnerabili, până la construcția Spitalului Modular Neamț, sprijin pentru tinerii privați de dreptul la educație sau ședințe de psihoterapie pentru cei afectați de provocările ultimilor ani.

Nici inițiativele de mediu nu au fost uitate, cu atât mai mult cu cât apele României sunt printre cele mai pline de deșeuri din Europa.

Una dintre inițiativele de amploare derulate anul trecut este „Acționăm pentru Ape”, un program ecologic la nivel național, dezvoltat alături de Act for Tomorrow. Inițiativa a luat naștere în contextul în care animalele acvatice și sănătatea noastră sunt puse în pericol de poluarea cu deșeuri a Dunării și Mării Negre, a doua cea mai poluată mare din Europa. În cadrul programului, în 2021, a fost inaugurată Ebisu – prima ambarcațiune 100% electrică, care colectează deșeuri chiar și din apele cu adâncime mare, cu ajutorul căreia s-au derulat 9 acțiuni de ecologizare a apelor. Concomitent, au fost instalate 9 sisteme de colectare selectivă a deșeurilor pe litoral, sub forma unor animale gigantice. În plus, au fost amenajate și două expoziții pe plajă cu imagini cu un impact vizual puternic, sub conceptul „Față în față cu deșeurile din ape”.

La ediția din 2021 a proiectului „Acționăm pentru Ape”, peste 35 tone de deșeuri au fost colectate din apele României, cu ajutorul a peste 100 de voluntari.

Toate detaliile despre eforturile, dar și impactul Kaufland România la nivel de comunitate și de mediu se regăsesc în cel mai nou raport de sustenabilitate, disponibil la kaufland.ro/raport-sustenabilitate, care i-a adus companiei titlul de Cea mai transparentă și performantă companie în direcția sustenabilității pentru al cincilea an consecutiv, în cadrul Galei CST Index în 2022.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult