Modifica setarile cookie
Toate categoriile

(P) Fermierii moderni preferă gardurile electrice. Iată de ce

Conform calendarului de activități, în acord cu măsurile de agro-mediu, pășunatul nu începe mai devreme de luna martie, când solul este bine zvântat, ținând cont de termenul de 2 săptămâni de la retragerea apelor.

Conform calendarului de activități, în acord cu măsurile de agro-mediu, pășunatul nu începe mai devreme de luna martie, când solul este bine zvântat, ținând cont de termenul de 2 săptămâni de la retragerea apelor. Însă până atunci pot începe și pregătirile pentru pășunat. Gardul electric se pare că este una din investiţiile dorite. Iată de ce. Cât de mulți bani pot salva fermierii dacă își instalează un gard electric Pentru că mai totul se rezumă la bani, la cât de convenabilă este o investiție pentru fermă sau gospodărie, gardul electric întrunește toate condițiile. Este practic, compact, ușor de montat. Din punct de vedere al costurilor depinde ce zona va fi împrejmuită și tipul de gard electric, adică pentru ce tip de animale va fi folosit. Fermierii pot salva destul de mult prin investiția făcută într-un gard electric. Asta pentru că nu mai este neapărat necesară supravegherea zonei, personal angajat special pentru a păzi animalele. Gardul electric joacă rol de sistem de securitate, protejând animalele de posibili dăunători, animale sălbatice spre exemplu, descurajând totodată ca animalele din interior să iasă din zona împrejmuită. Condiția este însă de a monta gardul așa cum trebuie, ținând cont de distanțele corecte între stâlpi și firele de tensiune, precum și de înălțimea gardului în cauză.             Cum trebuie ales și montat un gard electric Cei de la care achiziționați toate accesoriile, izolatori, fir, bandă, stâlpi, mânere, poartă va pun la dispoziție și schema simplă de montaj. Nu este absolută nevoie de personal calificat, însă trebuie să vă pricepeți și să verificați foarte bine legăturile și buna funcționare a gardului. Cât despre alegere, un gard electric trebuie să corespundă tipului de animale pe care doriți să le protejați. Specialiștii din cadrul unui magazin de profil, Superfarm Land, își completează oferta la capitolul gard electric și cu partea de consiliere. De ținut cont: În cazul porcilor, vitelor, însă valabil și pentru câini sau pisici recomandat este gardul electric cu o tensiune nu mai mică de 2000 V. Pentru oi sau capre tensiunea nu trebuie să fie mai mică de 4000 de V, întrucât blana acestor animale acționează ca un tampon și reduce din intensitatea curentului așa cum se simte el direct pe piele. În cazul cailor gardul trebuie să fie mai înalt, cu 2-3 benzi cu inserție de liță de până la 40 mm. Pentru a vă proteja gospodăria de animale sălbatice gardul electric instalat ar trebui să includă până la 4 fire, cu o distanță de 20-120 cm de la pământ. Nu este de uitat că va fi necesară și o împământare, reprezentată de țăruși de oțel zincat. La ce distanță se pun acești stâlpi de gardul electric? Legați în serie, la minimum 3 m unul față de celălalt.                       Cât costă un gard electric Prețurile diferă în funcție de necesitate. Vor fi achiziționate separat, individual, toate accesoriile ce compun gardul electric. Generatorul de impulsuri este cu atât mai scump, cu cât este mai puternic. Însă o estimare de preț poate fi cerută consilierilor de vânzări de la superfarmland.com.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult