(P) Endometrioza, o boală necruțătoare, care schimbă viața femeilor din România
Galerie foto
Este mărturia șocantă a unei paciente de 42 de ani care, după ani de căutări și controale eșuate, a reușit să afle un diagnostic corect și să își recapete sănătatea, cu ajutorul prof. dr. Elvira Brătilă, de la Spitalul Memorial Băneasa.
,,Eu până la 33 de ani am fost un om perfect normal, nu am avut absolut nicio problemă. Menstruația mi-a venit când aveam 13 ani. Totul era absolut normal, fără dureri: în prima zi mai puțin, a doua zi mai mult, a treia zi deja scădea în intensitate, iar a patra zi deloc. Am fost o fire băiețoasă, mereu înconjurată de frații mei. Am și o soră mai mare care în fiecare lună zăcea la pat și care îmi și spunea să nu mai fac eforturi în perioada aia a lunii, dar eu nu înțelegeam de ce, că nu aveam dureri deloc”, spune Iulia.
Cu toate acestea, endometrioza a avut un impact devastator asupra sănătății sale, cauzându-i pierderea uterului, a unui ovar și a unui rinichi. A petrecut săptămâni în cabinetele medicilor, dar, mai presus de toate, i-a răpit șansa de a deveni mamă.
Totul a început cu o constipație
Primele semne de întrebare au apărut în anul 2011, atunci când Iulia a ȋnceput să se confrunte cu o constipație cronică. Cum niciun laxativ nu și-a făcut efectul, iar scaunul întârzia și câte nouă zile, pacienta a căutat ajutor la gastroenterolog.
,,Prin prisma meseriei pe care o am, lucrez foarte mult cu medicii, așa că am cerut sfaturi cui să mă adresez cu problemele mele. Am umblat de la un gastroenterolog la altul și mi s-a spus inițial că de vină ar fi faptul că de doi ani întrerupsesem sportul și mergeam și foarte mult cu mașina. Părea logic ce mi se spunea, iar recomandarea a fost să mănânc niște tărâțe amestecate cu iaurt, prune uscate și problema mea ar fi trebuit să fie rezolvată. Dar nu s-a întâmplat așa ceva. Timp de trei ani, eu am ieșit cu scaunul la aproximativ 10 zile.”.
Pentru că simptomele nu se ameliorau nici cu dietă și mișcare, a luat decizia să facă o colonoscopie. Ar fi avut atunci o primă șansă reală la un diagnostic corect.
,,Medicul a intrat destul de puțin cu colonoscopul, după care eu am sărit de pe masă de durere. La finalul consultației mi-a spus că dumneaei nu înțelege de ce mă doare atât de tare, dar că nu ies mai des la toaletă din cauză că am intestinul gros foarte lung și că indiferent ce aș mânca, aș avea același rezultat. Iar eu am crezut-o și am plecat acasă. Dar vezi, aici este frustrarea mea și nu voi uita niciodată: dacă tu, ca medic, simți că nu poți înainta cu acel colonoscop, nu vrei să afli de ce, poate să propui un CT? Acum știu motivul: eu aveam patru noduli mari de endometrioză la o distanță de opt cm de rect. Dar știu abia acum, la nouă ani de la acea colonoscopie. Am aflat de la doamna profesor Brătilă, de la Spitalul Memorial.”
Prof. Dr. Elvira Brătilă este medic Primar Obstetrică-Ginecologie, membru fondator al Societăţii Est-Europene de Endometrioză și Fertilitate. Dr. Brătilă a adus ȋn prim plan un concept nou ȋn chirurgia endometriozei – Endomedicare Academy, prima academie de endometrioză din România, care ȋși desfășoară activitatea ȋn Spitalul Memorial. Este un spaţiu multidisciplinar de expertiză și opinie medicală ultraspecializată ȋn diagnosticul, tratamentul și chirurgia endometriozei, cu un interes deosebit pentru abordarea minim invazivă a patologiei și pentru cercetarea știinţifică a etiopatogeniei bolii.
Nouă ani cu dureri cronice
Simptomele au continuat, au început și durerile abdominale mai ales în perioada menstruației, iar lista de analgezice pe care le lua pentru a-și calma durerile devenea din ce în ce mai lungă, așa că a continuat să meargă și la alți medici gastroenterologi. După seturi de analize, ecografii abdominale și RMN-uri i s-a spus că este sănătoasă, că nu se vede că ar avea nimic. Totul părea că ar fi doar în mintea ei, însă durerile creșteau zi după zi.
,,La 39 de ani, cred că deja fusesem pe la toate spitalele de stat si private, știam aproape toți șefii de secție de la gastroenterologie și ginecologie, aveam făcute patru RMN-uri și multe, multe alte analize și ecografii, în urma cărora medicii îmi spuneau că am un mic chist pe ovarul drept, dar că în rest uterul este ok, totul este bine, pot sa fac copii. Numai că eu nu puteam, deși tot încercam de la 33 de ani. Reușeam să trăiesc cât de cât normal doar două săptămâni pe lună. În rest, eram cufundată în dureri, iar medicul de familie deja credea despre mine că sunt nebună”, ȋși amintește pacienta.
Rinichiul drept, răpus de endometrioză
Nici un an mai târziu, după un deceniu de căutări, sute de investigații medicale și zeci de controale, rinichiul drept a cedat. A aflat asta la 40 de ani când, o durere puternică a trimis-o din nou la doctor. Ecografia a arătat că uterul devenise fribromatos. O investigație amănunțită, scintigrafia, a relevat faptul că rinichiul fusese ștrangulat de uter, iar medicul urolog i-a spus că nu poate fi salvat.
,,Între timp, am început și să sângerez pe anus și le spuneam medicilor că nu am nicio altă problemă, nu am fisuri, nu am hemoroizi. Însă ei îmi spuneau că problema îi depășește, deși acesta este unul dintre semnele de endometrioză, când ai noduli foarte mari pe rect. Doar că atunci eu nu o cunoscusem încă pe doamna profesor Brătilă și nu știam aceste lucruri”.
Într-un final, în 2022 a luat decizia de a-și scoate rinichiul nefuncțional. După intervenția chirurgicală, medicul urolog i-a spus că este plină de aderențe endometriozice.
,,Urologul mi-a recomandat, atunci, să merg la doamna profesor Brătilă, la Spitalul Memorial Băneasa. Dumneaei a fost primul medic care mi-a spus că am noduli pe intestin și mi-a explicat tot ce se întâmplă în corpul meu. Atunci am simțit cum se face lumină în capul meu și mi-am explicat toate durerile prin care am trecut. A fost primul om care a fost alături de mine în afară de familia mea. Aveam patru noduli rectali de peste doi cm care agățau și ovarul și uterul și vezica”, ȋși ȋncheie, Iulia povestea.
Pentru că diagnosticul corect a venit după foarte mulți ani, a fost nevoie de o intervenție chirurgicală de histerectomie cu anexectomie unilaterală dreaptă, în timpul căreia au fost scoși și nodulii intestinali.