(P) Cum îți încurajezi copilul să povestească și situațiile neplăcute prin care trece la școală?

Galerie foto

De ce? Pentru că uneori, atunci când devenim vulnerabili, credem că ceilalți au tendința să ne judece, să tragă concluzii ori să ne dea sfaturi pe un ton superior. Ori să reacționeze cu îngrijorare făcându-ne să ne simțim vinovați, responsabili de această grijă. Și atunci, mai bine evităm subiectele care ne preocupă.

Și copiii au tendința să își ascundă problemele. Uneori se întâmplă astfel pentru că părinții sau adulții din jur nu reușesc să le câștige încrederea ori să le acorde mai mult timp pentru discuții deschise.

Indiferent de generație, s-ar părea că această problemă rămâne. Din fericire, ea se poate evita sau remedia. Cum? Ne spune psihoterapeutul Anda Păcurar, consultant al programului educativ Școala siguranței Tedi (www.scoalatedi.ro).

Copiii au nevoie să aparțină și să se simtă încurajați necondiționat în familie. Au nevoie de o atmosferă cât mai primitoare, caldă, relaxată, în care situațiile tensionate sunt gestionate și cu puțin umor.

Copiii sunt foarte buni observatori și își studiază atent părinții încă înainte de a putea folosi limbajul vorbit. Astfel ei știu cum reacționează adulții într-o situație provocatoare și învață să îi protejeze. Da, din păcate, atunci când ascund față de părinți întâmplările neplăcute e pentru că vor să-și protejeze părinții, să nu-i îngrijoreze. În alte situații vor să se protejeze pe ei înșiși de reacțiile adulților. De regulă părinții știu cum să le vorbească, să-i întrebe pe copii, să pară că nu sunt îngrijorați, dar copiii sesizează diferența între ce văd, ce aud și ce simt. Iar discrepanța îi face și mai nesiguri.

Pentru părinți este foarte greu să asculte fără să judece.

Părinții au tendința să puncteze imediat ce nu e corect și chiar să acționeze în numele dreptății. Ori adesea copilul se simte și mai descurajat, și mai incapabil.

De curând o mamă m-a contactat după ce a citit în telefonul copilului ei conversația cu un coleg de-ai lui care îi vorbea foarte urât. Imediat mama s-a gândit că trebuie să contacteze părinții acelui băiat să ia măsuri. În primul rând, aici, mama devine unul dintre cei care nu respectă copilul prin faptul că îi controlează telefonul. Pentru un părinte e foarte greu să nu știe totul despre viața copilului lui, dar pentru copil este esențial să simtă încrederea necondiționată a părintelui. Ne plângem că suntem suspicioși constant unii cu alții dar nu vedem că ne creștem copiii în acest spirit. Și din păcate asta îi va face mereu anxioși - îi va face să le fie frică mereu de ceva nedefinit. În al doilea rând mama avea o problemă de prestigiu, voia să se “răfuiască” cu părinții copilului, nu să fie atentă la nevoile reale ale copilului ei. Astfel de situații sunt frecvente.

De preferat ar fi ca părintele să aibă o atitudine deschisă, non critică față de copil și nonconflictuală.

Atunci copilul ar putea să povestească, să ceară ajutor sau sfat. Încrederea părintelui în copil înseamnă și încrederea că va cere ajutor când are nevoie și exact persoanei potrivite. Câteodată poate fi un prieten, un unchi, un antrenor.

Câteodată copilul nu va acționa corect, dar va învăța din asta și este mai important că în fața unei situații dificile a avut o reacție, chiar dacă nu a fost cea mai bună. În dezvoltarea unui copil e foarte important să învețe să rezolve probleme și modalitatea de a învăța este prin încercare și eroare.

Recapitulând, cuvintele cheie pentru un părinte sunt: poartă-te cu respect, întreabă, ascultă.

Pare ușor dar fiecare presupune înțelegere aprofundată a semnificației și efort conștient.

Respectul înseamnă, pe lângă acordarea încrederii și abordarea democratică în care copilul este întrebat și opinia lui este luată în considerare, respect înseamnă și acceptare necondiționată. Iar asta presupune să îi susții nevoia sau interesul față de ceva chiar dacă nu înțelegi de ce e atât de important pentru el.

Să întrebi înseamnă să formulezi fraze deschise și nu fraze care sugerează deja răspunsul.

Iar să asculți înseamnă că după ce ai pus problema sau ai formulat întrebarea să nu mai vorbești. Să îi dai timp să spună. Cu cât taci mai mult (relaxat, binevoitor, nu tensionat) cu atât va vorbi mai mult.

E un mod de a reveni la discuțiile dintre filosofii antici și adolescenți: întrebări deschise urmate de ascultare. Iar ei pe măsură ce povestesc sau argumentează văd și unde sunt erorile de logică sau strategie.

Abia după ce ai ascultat îți spui părerea fără să accentuezi diferențele.

Articol realizat de către psihoterapeut Anda Păcurar în cadrul programului Școala siguranței Tedi.

Școala siguranței Tedi este un program educativ inițiat și implementat de către compania Maspex Romania prin brandul Tedi, care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației și cu Poliția Română prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Acest program educativ se adresează elevilor de clasa I şi are ca obiectiv consolidarea informațiilor privind siguranța școlarilor care s-ar putea confrunta cu pericole în drum spre școală, la școală, acasă sau în timpul vacanțelor. Un capitol special este dedicat siguranței pentru sănătate în care sunt abordate situații care au legătură cu sănătatea emoțională precum și cu cea fizică.

De la debutul programului, în 2015, peste 300.000 de elevi de clasa I au absolvit cursurile Școlii siguranței Tedi. Tedi îi așteaptă și în anul școlar 2023-2024 pe elevii de clasa I. Dragi profesori, vă invităm să înscrieți clasele de elevi pentru a avea acces la informații foarte utile pentru dezvoltarea lor!

Mai multe detalii se regăsesc pe site-ul programului www.scoalatedi.ro.