(P) Ce este un OIREP – avantajele colaborării cu o organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorului
Galerie foto
Acronim REP = răspunderea extinsă a producătorului. În contextul tranziției către o economie circulară, au fost introduse în legislația națională o serie de obligații care le revin producătorilor (OUG 92/2021), cu scopul de a-i conștientiza pe aceștia asupra impactului negativ pe care produsele lor îl pot avea asupra mediului.
Acronim OIREP = organizație pentru implementarea răspunderii extinse a producătorului.
Ce înseamnă răspunderea extinsă a producătorului?Bogdan Leahu (Director Comercial Eco Synergy): Răspunderea extinsă a producătorului are câteva aspecte importante pe care aș vrea să le parcurgem pe scurt:
a. Încă din faza de producție, producătorul/importatorul trebuie să aibă în vedere impactul produsului său asupra mediului, astfel încât acesta să afecteze mediul cât mai puțin (ex: renunțarea la ambalarea excesivă, ambalaje din materiale reciclabile etc.); b. Implementarea de mecanisme care să permită reutilizarea produselor/ambalajelor (sistemul depozit pentru paleți, utilizarea de paleți de multiplă folosință, articole ușor de reparat, cu costuri reduse etc.); c. Folosirea de soluții tehnice, economice și logistice pe tot lanțul procesului de productie și distribuție care să afecteze cât mai puțin sănătatea umană și mediul (ex: lanțuri de distribuție cât mai scurte, cât mai puțin consumatoare de resurse naturale); d. Asigurarea colectării deșeurilor electrice și electronice, baterii și acumulatori, anvelope uzate, a reciclării și valorificării (incinerare cu recuperare de energie) deșeurilor de ambalaje; Aici intervine din punct de vedere operațional rolul OIREP-urilor pe zona de ambalaje și aici implementează OIREP-ul răspunderea extinsă a producătorului, în România.
Bogdan Leahu: Un OIREP precum Eco Synergy desfășoară peste 100 de activități curente în raport cu producătorii și cu autoritățile, astfel:
• În Raport cu Autoritatea Centrală (Minister, Comisie) aproximativ 40 de obligații: raportări, notificări, informări + avizarea anuală • În Raport cu Administrația Fondului pentru Mediu: 12 obligații , incluzând raportări trimestriale, semestriale, anuale + situații, evidențe pentru controlul anual • În Raport cu Agenția Națională pentru Mediu: raport anual care cuprinde dateIe referitoare la cantitățile totale de ambalaje pentru care au încheiat contracte cu operatorii economicii responsabili, precum și cantitățile de deșeuri de ambalaje gestionate pentru fiecare producător.
• În raport cu clienții: - Evidențe și raportări lunare, anuale privind ambalajele puse pe piață și reciclate/valorificate - raportări în numele clienților (trimestriale și anuale) către autorități; - activități operaționale care implică crearea rețelei de parteneri UAT, ADI, colectori, reciclatori (verificări în teren, întocmire contracte, negocieri, discuții tehnice, verificări documente); - audituri pentru verificarea colectorilor din punct de vedere al conformității documentelor necesare raportărilor; - optimizarea permanentă a costurilor în vederea oferirii de soluții sigure la costuri rezonabile; - optimizarea și dezvoltarea permanentă a aplicației de raportare în vederea alinierii cu legislația și în vederea asigurării de date corecte și sigure;
Care sunt avantajele colaborării cu un OIREP?Bogdan Leahu: Neîndeplinirea obligațiilor față de mediu, de către producători/importatori poate atraqe penalități cumulate în valoare de aproximativ 30.000 lei către AFM, ANPM (conform legislației) sau plata a 2 Iei/kilogram pentru diferența dintre obiectivul de reciclare/valorificare și cel efectiv reciclat/valorificat.
În cazul colaborării cu Eco Synergy, acesta: ● va prelua responsabilitățile de mediu ale firmei producătoare/distribuitoare de ambalaje; ● se va ocupa de raportarea cantității de ambalaje și va plăti taxele datorate Fondului pentru Mediu în cazul nereciclării cantității de ambalaje corespunzătoare; ● va răspunde în fața autorităților de mediu cu privire la aspectele ce țin de preluarea responsabilității. Astfel, OIREP-ul se ocupă cu preluarea întregii răspunderi și va recicla/valorifica întreaga cantitate de deseuri de ambalaje pentru a atinge țintele minime prevăzute de lege.
Bogdan Leahu: În perioada imediat următoare managementul deșeurilor de ambalaj trebuie să gestioneze două mari provocări: sistemul garanție-depozit și taxa pe plastic.
În ceea ce privește sistemul garanție-depozit, în data de 06.10.2021 a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 1074/2021 privind stabilirea sistemului de garanție-returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv, utilizate pentru a face disponibile pe piaţa naţională bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel. Conform sistemului garanție-returnare, cantitățile de ambalaje returnate în magazine vor ajunge ulterior în centre regionale pentru ca, mai apoi, să ajungă la reciclatori.
Legat de contribuția pe plastic și interzicerea produselor de unică folosință, în luna iunie 2019 a fost emisă Directiva (UE) 2019/904 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului. Această directivă vine ca o măsură de reducere a utilizării de plastic nereciclabil, în contextul implementării conceptelor de economie circulară și de răspundere extinsă a producătorului.
Astfel, potrivit acestei directive, statele UE vor trebui să respecte următoarele cerințe și obligații: • lnstituirea de scheme de răspundere extinsă a producătorilor pentru toate produsele din plastic de unică folosință, prin acoperirea costurilor de conștientizare, colectare, transport, curățare, tratare, raportare, monitorizare • Colectarea separată în vederea reciclării a sticlelor de plastic de unică folosință pentru băuturi de până la 3 litri (inclusiv capacele) • Dopuri si capace din plastic atașate de recipient; marcaje lizibile pe ambalaj sau direct pe produs Pentru deșeurile de ambalaje din plastic nereciclate se va institui o contribuție de 0,8 euro/kg pe care statele membre UE ar trebui să o implementeze începand cu 1 Ianuarie 2021 în manieră proprie, fie vor plăti din bugetul național, fie va fi introdusă o nouă contribuție pentru ambalajele din plastic nereciclate în sarcina producătorilor, comercianților de pe teritoriul național respectiv.
Despre Eco SynergyECO SYNERGY este o organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorilor în domeniul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, cu acoperire națională. Preluarea responsabilităților de mediu reprezintă pentru ECO SYNERGY nu doar conformarea cu legislația specifică, ci și un pas important în educarea societății și protejarea mediului și o componentă importantă în contextul modelului de economie circulară către care ne dorim să ne îndreptăm ca și societate. Pentru mai multe informații vizitați site-ul www.ecosynergy.ro