„100 de ani în 100 de zile”. 1966: Măsurile luate de Ceaușescu pentru ca populația să ajungă la 30 de milioane
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe de altă parte, sunt începute proiecte grandioase și Nicolae Ceaușescu, ajutat de securitate, controlează tot ce mișcă în țară.
Autorităţile de la Bucureşti realizează că numărul populaţiei este în scădere. Nicolae Ceauşescu îşi dorea ca populaţia ţării să ajungă la 30 de milioane, așa că ia măsuri drastice. Decretul 770 interzice avortul provocat. Nu cu scopul de a apăra viaţa, ci de a creşte sporul natural.
În anii următori, creşte considerabil numărul naşterilor, iar copiii născuţi după celebrul decret sunt numiţi „decreţei".
Se modifică legislaţia şi în privinţa divorţului. O căsătorie se poate desface doar în cazuri excepționale, iar taxa de timbru este de 3.000 până la 6.000 de lei, adică mai multe salarii pentru omul de rând. Românii nu mai divorţează. Dacă în 1965 au fost înregistrare 37.000 de divorţuri, în 1967 au fost doar 48 în toată România.
„Ritualurile vieţii s-au schimbat ele însele, viaţa curgând acum în albii noi mai omeneşti şi mai demne. Însuşi străvechiul ritual pentru viaţa s-a adaptat unui nou mod de a fi percepută existența."
În ţară, pornesc proiecte grandioase. La Porţile de Fier 1 lucrările sunt în toi, iar la sfârşitul anului este dată în funcţiune hidrocentrala Vidraru.
„Un răspuns pe care l-am gravat în pieptul marilor hidrocentrale, numite Argeş, numite Porţile de Fier 1, un răspuns care se pregăteşte să devină definitv la Porţile de Fier 2."
În interiorul partidului, Ceasescu îşi consolidează poziţia. Noul lider este mai tot timpul pe şantiere şi începe să îşi contureze propriul cult al personalităţii.
„Mereu drept în fata nedreptăţii comunistul Nicolae Ceauşescu îşi va urma cu încredere drumul drept al luptei revoluţionare pentru binele patriei."
Ceauşescu este ajutat îndeaproape de Securitate, care se extinde şi controlează orice mişcă în ţară. BNR pune în circulație nouă monedă de 1 leu, cu denumirea statului „Republica Socialistă România".
Peste Ocean, în Statele Unite, au loc demonstraţii împotriva războiului din Vietnam, iar pastorul Martin Luther King conduce un marş pentru drepturile civile din Chicago. Franţa părăseşte NATO.
Mai multe imagini impresionante gasiti AICI.
SURSA FOTO: Arhivele Nationale ale Romaniei.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Pro TV
Etichete: Nicolae Ceaușescu , 100 de ani in 100 de zile
Dată publicare: 10-10-2018 09:16