Modifica setarile cookie
Toate categoriile

"100 de ani în 100 de zile". 1977: 1.500 de oameni au pierit în cutremurul care a lovit România

Your browser doesn't support HTML5 video.

"100 de ani în 100 de zile", campania Știrilor Pro TV, a ajuns în 1977, an marcat puternic de cutremurul în urma căruia au murit peste 1.500 de oameni.

Nicolae Ceaușescu profită de situație și demarează reconstrucția capitalei. Mai multe monumente istorice și cartiere dispar sub lamelele buldozerelor.

Pe de altă parte, criză economică lovește România, iar în Valea Jiului, minerii protestează.

"Neaşteptat şi dureros cu forţa distrugătoare rar întâlnită, cutremurul din seara zilei de 4 martie ne-a rănit adânc şi grav."

4 martie 1977, la ora 21:23 un cutremur cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter loveşte România. Bucureştiul este cel mai afectat. 1570 de oameni îşi pierd viaţa, 11.000 sunt răniţi, 35.000 de familii rămân fără acoperiş, paguba sare de 10 miliarde de lei. Întors de urgenţă din Africa, Ceauşescu instituţie starea de necesitate.

"Ominprezent pe toate fronturile de luptă, Ceauşescu, primul şi strălucitul bărbat al ţării, comandatul forţelor armate conduce personal acţiunile pentru recuperarea supravieţuitorilor."

Citește și
centenar
"100 de ani în 100 de zile". 1975 - Nadia Comăneci devine campioană absolută a Europei la gimnastică

Ceauşescu profita de situaţie şi declanşează reconstrucţia generală a capitalei în spiritul arhitecturii socialiste. Se elaborează schiţele pentru sistematizarea tuturor munciipiilor din România.

"Se pun în lumină marile virtuți creatoare ale harnicilor fii ai patriei, ale celor ce trăiesc şi muncesc intre fruntraliile ei, indiferent de naţionalitate."

Scade productivitatea în economie, situaţia materială a cetăţenilor se înrăutăţeşte, lipsesc alimentele de bază: ulei, zahăr, carne şi lapte. Începe criza care va dura până la căderea lui Ceaușescu.

Românii îşi iau informaţii de la Europa Liberă şi apar tot mai multe voci care critică sistemul. În fruntea nemulţumiţilor este scriitorul Paul Goma. Securitatea face mai multe arestări.

Cenzura loveşte şi limbajul uzual al romanilor care sunt obligaţi să folosească limba de lemn al comuniştilor. În vara lui 77, Comitetul Central al PCR interzice cetăţenilor să folosească între ei apelativele "domnul, doamnă, domnişoară" şi le înlocuieşte cu "tovarăşe, tovarăşa, cetăţean, cetăţeanca". "Trei culori cunosc pe lume" devine imnul naţional al României.

O explozie de nemulţumire se produce totuşi în Valea Jiului unde minerii, nemulţumiţi că vârsta de pensionare pentru ei a crescut de la 50 la 55 de ani, fac grevă. 30 de mii de oameni protestează şi e nevoie de prezenţa lui Ceauşescu în zona pentru a calma spiritele prin pomisiuni multiple.

După ce situaţia se calmează în Valea Jiului, Securitatea îi arestează pe organizatorii grevei şi zeci de mineri sunt condamnaţi la muncă silnică.

Moare patriarhul Bisericii ortodoxe Romane - Iustinian Marina. În locul său este ales Iustin Moisescu.

În vară, membri formaţia Phoenix reuşesc să fugă din ţară ascunşi în boxe. Elvis Presley moare în casa sa din Graceland la vârsta de 42 de ani.

Mai multe imagini impresionante găsiţi AICI

SURSA FOTO: Arhivele Naţionale ale României

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult