Primarul unei comune din Brăila, condamnat pentru proxenetism, a fost reales în funcţie

62455877

Primarul comunei Şuţeşti din judeţul Brăila, Costică Dobre, condamnat definitiv pentru proxenetism, fiind acuzat că a racolat fete pe care le-a obligat să se prostitueze în afara ţării, a fost reales la scrutinul din 9 iunie.

El a obţinut cel mai mare număr de voturi - peste 60 de procente - în trei dintre cele patru secţii de votare din comună.

Sute de localnici din Şuţeşti, judeţul Brăila, au votat pentru ca social-democratul Costică Dobre să fie primar, deşi acesta are o condamnare pentru proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat.

Costică Dobre a obţinut victorii categorice în trei dintre cele patru secţii de votare din comună, unde a obţinut 61,42%, 71,10% şi 61,07% din voturi, în a patra secţie fiind votat de 31,54% dintre alegători.

Costică Dobre a avut trei contracandidaţi - de la Partidul Naţional Liberal, Partidul Ecologist Român şi Alianţa Naţional Ţărănistă.

Costică Dobre, a fost condamnat definitiv în 2018 pentru proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat, el fiind găsit vinovat pentru că, alături de fratele şi cumnata sa, a racolat fete din România pe care le-au obligat să se prostitueze în Spania şi Grecia.

Odată cu condamnarea, Curtea de Apel Galaţi nu a dispus interdicţia de a candida astfel că şi în anul 2020 Dobre a candidat şi a fost ales. Anul acesta candidează din nou. Explicaţiile lui Marcel Ciolacu despre motivele pentru care partidul a susţinut un astfel de candidat au fost date în timpul unei conferinţe de prrsă susţinute la Brăile, în campania electorală.

”Oamenii au întotdeauna dreptate. Românii au întotdeauna dreptate. Ei hotărăsc cine este cel mai bun gospodar din urbea lor. Nu eu hotărăsc acest lucru”, a răspuns şeful PSD, întrebat despre cazul candidatului de la Şuţeşti.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62445491
Rezultate alegeri locale și europarlamentare 2024. Cine a câștigat marile orașe. BEC a anunțat rezultate parțiale

Rezultatele oficiale parțiale ale alegerilor locale și europarlamentare din 2024 arată că românii îi păstrează în funcție pe majoritatea primarilor și trimit la Bruxelles politicieni din PSD, PNL, AUR și Alianţa Dreapta Unită.

62436528
Nicolae Robu dă vina pe gafele de comunicare ale alianței PNL-PSD, după ce a fost învins de Dominic Fritz

Candidatul Alianţei PSD-PNL la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, care s-a clasat pe locul al doilea în preferinţele electoratului, a dat vina pentru eşecul său pe gafele de comunicare sau pe alăturarea PNL de PSD, în Timişoara.

 

62456126
Situație bizară în Tunari. Partidul care nu a înregistrat niciun vot, deși o deputată susține că a pus ștampila pe el

Deputatul REPER Oana Cambera face, luni, acuzaţii de fraudă electorală la o secţie de votare din judeţul Ilfov, unde, deşi a votat împreună cu familia pentru alegerile europarlamentare, pe procesul verbal nu apare niciun vot pentru REPER.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.