Vremea azi, 18 iulie. Marți avem vreme instabilă, averse abundente, căderi de grindină și vijelii. Temperaturile, în scădere

×
Codul embed a fost copiat

Marți avem vreme instabilă, averse abundente, căderi de grindină și vijelii. Aceste fenomene apar mai ales în a doua parte a zilei, iar temperaturile scad față de luni.

Vor fi 23 de grade în Moldova și cel mult 34 de grade în Lunca Dunării.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan, căldura se mai domolește și maximele se opresc la 30-31 de grade. Chiar și așa, disconfortul termic se menține destul de ridicat. După-amiază se înnorează, apar ploi zdravene și se pot produce vijelii.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, după o zi caniculară, astăzi avem temperaturi suportabile, de 29-30 de grade. Atmosfera devine, însă, instabilă. O să plouă torențiale, vor fi căderi de grindină și rafale puternice de vânt.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, temperaturile scad simțitor. Vor fi doar 23 de grade în Suceava și Piatra-Neamț și cel mult 26 de grade în Bacău și Iași. Ploile continuă și astăzi. Vin în mai multe reprize și vor fi însoțite de tunete, fulgere și intensificări de vânt.

Citește și
Olanda a devenit cea mai căutată țară pentru studenții români. Cât costă să fii student în străinătate
Olanda a devenit cea mai căutată țară pentru studenții români. Cât costă să fii student în străinătate
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Și în nordul Transilvaniei și în Maramureș se răcorește față de luni. Maximele se opresc la 24-25 de grade, iar instabilitatea crește din nou după prânz. Vin alte serii de averse și este posibil să cadă grindina.

O să mai plouă și în ținuturile vestice. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile mai pierd un grad-două față de ziua trecută. La noapte se înseninează treptat, atmosfera devine plăcută și minimele ajung pe la 15 grade.

În Transilvania, ploile revin în forță în a doua parte a zilei. Vor aduce cantități mari de apă într-un tinp foarte scurt și vor veni cu descărcări electrice și vânt puternic. Temperaturile scad și aici: vor fi cel mult 24-25 de grade.

În Oltenia găsim vreme ceva mai caldă și maxime de 31-32 de grade. Din cauza umezelii, pe aici se resimte disconfortul termic. Mai vin ceva averse, unele destul de abundente, iar în timpul ploilor pot să apară vijelii.

Ploile ajung și în sudul României, pe unde, luni, a fost foarte cald. Doar în Lunca Dunării avem 34 de grade și multa zăpușeală. În rest vor fi temperaturi acceptabile, de 28-29 de grade.

Vremea în București

În București scăpăm de caniculă și maxima se oprește la 31 de grade. Crește, însă, instabilitatea, iar spre seară apar ploi zgomotoase, destul de abundente și se pot produce vijelii. O să plouă și după lăsarea nopții, iar minima ajunge la 18 grade.

Vremea la munte

La munte rămânem cu atmosferă instabilă și se face mai răcoare. Se intensifică vântul și apar alte ploi torențiale, care pot aduce 50 de litri de apă pe metru pătrat. Vor fi și tunete, fulgere și condiții de grindină.

Vremea pe litoral

Pe litoral, temperaturile scad ușor, dar avem tot vreme caldă și disconfort termic ridicat. Vântul prinde putere, iar după-amiază aversele ajung și aici. Vor fi 30-31 de grade pe plajă și 24 de grade în apa mării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vremea azi, 17 iulie. România se sufocă de căldură, în cea mai fierbinte zi de până acum
Vremea azi, 17 iulie. România se sufocă de căldură, în cea mai fierbinte zi de până acum

Luni avem zi fierbinte și caniculă în cea mai mare parte a țării. Se ating 40 de grade în Lunca Dunării, iar cele mai scăzute temperaturi, de 27 de grade, se vor înregistra în sudul litoralului.

Olanda a devenit cea mai căutată țară pentru studenții români. Cât costă să fii student în străinătate
Olanda a devenit cea mai căutată țară pentru studenții români. Cât costă să fii student în străinătate

Este vremea pentru înscrierea la admitere, nu doar la universitățile din țară, ci și la cele din străinătate. Olanda rămâne destinația cea mai căutată, dar în acest an a crescut cererea și pentru Italia și Belgia.

Vremea azi, 16 iulie. Canicula toropește vestul, centrul, sudul și sud-vestul țării. Aerul devine aproape irespirabil
Vremea azi, 16 iulie. Canicula toropește vestul, centrul, sudul și sud-vestul țării. Aerul devine aproape irespirabil

Duminică soarele strălucește în cea mai mare parte a zilei și doar pe la munte mai vin câteva ploi slabe, de scurtă durată.

Cum va fi vremea în România, în următoarele zile. Zonele în care se vor înregistra 40 de grade Celsius la umbră
Cum va fi vremea în România, în următoarele zile. Zonele în care se vor înregistra 40 de grade Celsius la umbră

Nu scăpăm de valul de căldură. După cum arată prognoza meteo, avem în față noi zile toride.

Vremea azi, 15 iulie. Canicula fierbe sudul țării, iar disconfortul termic se menține ridicat
Vremea azi, 15 iulie. Canicula fierbe sudul țării, iar disconfortul termic se menține ridicat

Sâmbătă, canicula apare local în ținuturile sudice. Disconfortul termic se va resimți și în Banat și în Moldova, iar în a doua parte a zilei o să plouă puțin pe la munte și prin sud.  

Recomandări
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate
Cod galben de caniculă pentru mai multe județe din țară. Care sunt zonele vizate

Judeţe din Muntenia, sudul Olteniei şi zona continentală a Dobrogei se vor afla sub Cod galben de temperaturi ridicate şi disconfort termic pe parcursul zilei de joi, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”
Mesajul lui Iordănescu pentru fanii români înainte de EURO 2024: ”Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând!”

Selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri înainte de Euro-2024. El spune că naţionala are nevoie de fani exact atunci când lucrurile nu merg prea bine.