Prognoză specială pentru București. ANM anunță ploi și furtuni

Fulgere București - 8
Facebook/Minodor Ionut Moraru

ANM a emis, sâmbătă, o prognoză specială pentru București, potrivit căreia începând de duminică sunt anunțate ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice și vânt puternic.

Astfel, potrivit prognozei speciale pentru municipiul București valabilă în intervalul 13 iulie, ora 13.00 - 15 iulie, ora 21.00, vremea va fi predominat frumoasă în după-amiaza zilei de sâmbătă, 13 iulie, când cerul va fi variabil, iar temperatura maximă va fi de 28-29 de grade.

Însă, în cursul zilei de duminică, 14 iulie, vremea va deveni instabilă și se va răcori, iar până în seara zilei de luni, 15 iulie, vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

Astfel, temperatura maximă în aceste zile se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă va fi de 15…16 grade, caracterizînd o vreme răcoroasă pentru mijlocul lunii iulie.

 

Citește și
ploaie vremea
Vremea se răcește. Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele 3 zile
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Schimbări bruşte de temperatură şi ploi zgomotoase. Ce se întâmplă cu vremea în România
Schimbări bruşte de temperatură şi ploi zgomotoase. Ce se întâmplă cu vremea în România

Se mai încălzeşte; temperaturile ajung pe la 30 de grade în Lunca Dunării, iar prin sudul şi estul ţării prindem vreme frumoasă. În rest, dupa-amiaza ne aduce ploi zgomotoase şi consistente.

Vremea se răcește. Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele 3 zile
Vremea se răcește. Ce temperaturi se vor înregistra în următoarele 3 zile

Vineri, vremea este răcoroasă în cea mai mare parte a ţării. La munte şi în sud-est se mai adună norii şi vor aduce ploi de scurtă durată, dar în majoritatea zonelor va domina atmosfera însorită.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.