Cod galben de vânt puternic și ninsori în mai multe zone din România

Ninsori în mijlocul lunii aprilie. La Rânca zăpada atinge aproape un metru
Pro TV

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică COD GALBEN, valabilă duminică, 3 aprilie, în intervalul 10.00 - 22.00, a transmis IGSU.

Fenomenele vizate sunt intensificări ale vântului în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi ninsori însemnate cantitativ locale în Carpaţii Orientali şi Occidentali precum şi în zonele joase din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ.

„În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți. Evitaţi să porniţi la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informaţi-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate. Înainte de plecare, asiguraţi-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.)”, mai arată postarea de duminică pe pagina de Facebook a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform sursei citate, „informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro ”.

Citește și
meteo aprilie frig zapada
Vremea azi, 3 aprilie. Se apropie Paștele, dar avem temperaturi de februarie
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Meteorologii anunţă vreme rece, ninsori şi vânt pentru duminică
Meteorologii anunţă vreme rece, ninsori şi vânt pentru duminică

Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rece, ninsori şi vânt, valabile până duminică, la ora 22:00, pentru cea mai mare parte a ţări şi pentru Bucureşti..

 

Vremea azi, 3 aprilie. Se apropie Paștele, dar avem temperaturi de februarie
Vremea azi, 3 aprilie. Se apropie Paștele, dar avem temperaturi de februarie

Duminică ne-aduce vreme rece; lapoviță în vest, nord și centru și ninsori în zonele de munte.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.