O insectă zburătoare gigantică găsită întâmplător la un supermarket s-a dovedit a fi o insectă "super-rară" din Jurasic

insecta
arkansasonline.com

Când profesorul Michael Skvarla s-a dus până la un magazin Walmart din Fayetteville, Arkansas, ca să-şi cumpere nişte lapte, în 2012, n-avea nici cea mai mică idee că va fi o zi istorică pentru el.

Când să intre în magazin, omul de ştiinţă a observat o insectă uriaşă. Fascinat de ea, a sfârşit prin a o lua acasă, dar după ani s-a dovedit a fi o insectă zburătoare rară, a cărei specie a reuşit să supravieţuiască din epoca jurasică, relatează CBS News, conform news.ro.

Michael Skvarla, directorul Laboratorului de Identificare a Insectelor de la Universitatea de Stat din Pennsylvania, îşi aduce aminte foarte bine de momentul în care a găsit misterioasa fiinţă. "Mergeam în Walmart pentru a cumpăra nişte lapte şi am văzut această insectă uriaşă pe un perete lateral al clădirii", relatează el într-un comunicat de presă transmis de Penn State University. "M-am gândit că arată interesant, aşa că am luat-o în mână şi mi-am făcut restul cumpărăturilor cu ea între degete. Am ajuns acasă, am pus-o în cutie şi am uitat imediat de ea, timp de aproape un deceniu", povesteşte profesorul.

Skvarla a crezut iniţial că insecta pe care a luat-o de pe peretele magazinului Walmart era o furnică-leu. Aceste insecte, potrivit Departamentului de Conservare din Missouri, "arată ca nişte libelule fragile, de culoare bej-maronie, cu un corp alungit, patru aripi cu nervuri complicate, pestriţe, cu puncte maro şi negre, şi antene în formă dreaptă sau curbate, cam la fel de lungi cât capul şi toracele la un loc".

Dar, în toamna anului 2020, când profesorul Skvarla preda un curs online despre biodiversitatea şi evoluţia insectelor, le-a arătat studenţilor insecta pe care o avea şi şi-a dat seama brusc că nu era ceea ce credea iniţial. El şi studenţii săi şi-au dat seama apoi ce ar putea fi - şi asta live, în cadrul unei sesiuni pe Zoom.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Ne uitam la ceea ce vedea dr. Skvarla la microscop. Vorbea despre caracteristici. Apoi s-a oprit", a povestit unul dintre studenţii săi, Codey Mathis. "Ne-am dat seama cu toţii împreună că insecta nu era cea care fusese etichetată anterior şi că era de fapt o neuropteră gigantică super-rară".

Este o insectă mare, care datează încă din epoca jurasică, iar specia a rezistat până în zilele noastre

Un indicator clar al acestei identificări a fost anvergura aripilor insectei. Aceasta era de aproximativ 50 de milimetri - aproape 5 cm - o anvergură care, potrivit echipei, a arătat clar că insecta nu era o furnică.

Skvarla a lucrat apoi cu o echipă pentru a efectua analize moleculare asupra insectei. În noiembrie, cercetările sale asupra specimenului au fost publicate în Proceedings of the Entomological Society of Washington.

Cândva, aceste insecte gigantice se găseau pe întreg continentul, dar în anii 1950, insecta a fost distrusă în partea de est a Americii de Nord. Dispariţia lor este în mare parte învăluită în mister. Unii cred că ar fi dispărut din cauza poluării luminoase tot mai mari, a noilor prădători şi, eventual, chiar a faptului că au fost introduse în mediu noi râme care au schimbat compoziţia solului.

Descoperirea specimenului din Arkansas este cu atât mai remarcabilă cu cât este primul înregistrat în estul Americii de Nord în peste 50 de ani, a subliniat Skvarla în cercetarea sa.

"Această descoperire sugerează că ar mai putea exista populaţii-relicvă ale acestei insecte mari şi fascinante, care nu au fost încă descoperite", a scris profesorul. El crede că locul în care a fost găsită ar putea fi "unul ideal pentru ca o insectă mare şi care iese în evidenţă să se ascundă şi să rămână nedetectată".

"S-ar putea să fi trecut 100 de ani de când nu a mai fost în această zonă - şi au trecut ani de zile de când nu a mai fost observată în apropiere. Următorul loc cel mai apropiat în care au fost găsite a fost la 2.000 de kilometri distanţă, deci este foarte puţin probabil să fi călătorit atât de departe", a spus el. "Dar o descoperire ca aceasta subliniază cu adevărat că, fie şi într-o situaţie banală, există încă un număr imens de descoperiri de făcut despre insecte", a conchis profesorul.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara care va lansa în spațiu un satelit din lemn. Vrea să construiască habitate de lemn pentru oameni pe Lună și pe Marte
Țara care va lansa în spațiu un satelit din lemn. Vrea să construiască habitate de lemn pentru oameni pe Lună și pe Marte

Oamenii de știință din Japonia speră să lanseze primul satelit din lemn în spațiu, după ce și-au asigurat un loc pe o rachetă SpaceX care va fi lansată la sfârșitul acestui an.  

NASA a depistat mișcare pe Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter
NASA a depistat mișcare pe Europa, satelitul înghețat al lui Jupiter

Nava spațială Juno, care orbitează în jurul lui Jupiter, a fotografiat luna gigantică Europa și a observat mișcare aparentă în crusta sa înghețată. Este o caracteristică pe care NASA a poreclit-o deja ”Ornitorincul”.  

Singurul animal care ar putea supraviețui sfârșitului lumii. Pariul oamenilor de știință
Singurul animal care ar putea supraviețui sfârșitului lumii. Pariul oamenilor de știință

Cercetătorii și-au pus întrebarea ce animal ar putea rămâne în viață dacă ar veni sfârșitul lumii, iar rezultatul pe care l-au aflat esâte unul surprinzător.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.