Ce s-a descoperit într-o celebră pictură semnată de Leonardo Da Vinci

Fecioara intre stanci
Getty

O serie de schițe făcute de Leonardo Da Vinci și ascunse sub cele mai faimoase picturi ale sale timp de 500 de ani au fost descoperite recent.

Analiza științifică a picturii „Fecioara între stânci”, expusă în Londra, arată pictura originală pe care Da Vinci a început-o și a abandonat-o mai târziu, înainte să picteze varianta finală, care a fost admirată timp de secole întregi.

Schițele inițiale care surprind un înger și pe Iisus copil au fost descoperite în urma unor cercetări amănunțite, informează CNN.

Leonardo Da Vinci a pictat două versiuni ale tabloului controversat care arată similar, dar se pot identifica diferențe clare în compoziție.

 

Citește și
leonardo da vinci
Secretul care l-ar fi ajutat pe Leonardo da Vinci să creeze capodopere
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În schița abandonată, ambele figuri sunt poziționate mai sus, în timp ce îngerul se uită în jos spre Iisus, care poate reprezenta o îmbrățișare”, a precizat galeria în cadrul căreia se află opera de artă.

Potrivit galeriei, imaginile noi au fost descoperite cu ajutorul scanărilor cu raze X.

Aniversarea a 500 de ani de la moartea lui Leonardo Da VInci a fost comemorată mai devreme anul acesta, iar artistul rămâne una dintre cele mai importante figuri din istorie.

Da Vinci a realizat nu mai puțin de 20 de opere care îi sunt recunoscute universal, iar printre cele mai cunoscute se numără „Mona Lisa” și „Cina cea de Taină”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unde se află ascunsă cea mai valoroasă operă de artă din lume. Mister descifrat după 2 ani
Unde se află ascunsă cea mai valoroasă operă de artă din lume. Mister descifrat după 2 ani

Cea mai scumpă operă de artă din lume, „Salvator Mundi”, atribuită lui Leonardo Da Vinci, este păstrată la bordul unui iaht al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, scrie The Guardian.

Secretul care l-ar fi ajutat pe Leonardo da Vinci să creeze capodopere
Secretul care l-ar fi ajutat pe Leonardo da Vinci să creeze capodopere

Leonardo da Vinci ar fi suferit de strabism, lucru care l-ar fi ajutat să creeze capodoperele sale, conform unui nou studiu, relatează CNN.

Capodopera lui da Vinci, „Salvatorul Lumii”, cumpărată de un prinț saudit
Capodopera lui da Vinci, „Salvatorul Lumii”, cumpărată de un prinț saudit

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite a fost identificat drept colecţionarul anonim care a cumpărat cel mai scump tablou vândut vreodată la licitaţie.

”Mona Lisa Nud” ar putea fi pictată de însuși Leonardo Da Vinci
”Mona Lisa Nud” ar putea fi pictată de însuși Leonardo Da Vinci

Experţii cred că un desen intitulat „Mona Lisa Nud” ar putea fi pictat chiar de Leonardo Da Vinci.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.