Sindicat: TAROM a dat afară singurul angajat cu dizabilități, o femeie cu 29 ani vechime, unic întreținător al familiei

Sindicaliștii TAROM au renunțat la grevă. Compania merge numai în pierderi și nu are suficienți angajați
Shutterstock

Conducerea TAROM a concediat singurul angajat cu dizabilități al companiei, o femeie cu 29 de ani vechime și unic întreținător al familiei sale, susține Sindicatul Unit Tarom.

Managementul companiei TAROM persiflează şi tratează cu indiferenţă drepturile angajaţilor stabilite prin contract, susţine Sindicatul Unit TAROM (SUT).

"În cadrul primei runde de renegocieri a drepturilor financiare aferente Contractului Colectiv de Muncă încheiat pentru anii 2022-2024, managementul companiei persiflează şi tratează cu indiferenţă drepturile angajaţilor stabilite prin contract.

Chiar dacă managementul are obligaţia indexării salariilor brute cu rata inflaţiei pentru toţi angajaţii, ni se transmite că pentru acest drept al nostru stabilit contractual, compania trebuie să ceară aprobarea Comisiei Europene, lucru total fals! Acelaşi lucru l-au transmis către Sindicat şi când au fost întrebaţi de ce renunţăm la zborurile spre Barcelona, Viena, Munchen, Roma sau Londra, că aşa a impus Comisia Europeană!

Oare Comisia Europeana chiar impune tot? Sau conducătorii Ministerului Transporturilor fac alte jocuri şi sigur nu în favoarea companiei", se arată într-un comunicat al Sindicatului Unit TAROM.

Citește și
medeea marinescu
Medeea Marinescu, revoltată din cauza TAROM. „Ne țineți prizonieri într-o sală de așteptare”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Drepturi neacordate din octombrie 2022

Pe de altă parte, organizaţia atrage atenţia că, începând din 31 iulie, este concediat singurul angajat cu dizabilităţi al TAROM, o doamnă cu vechime de 29 de ani care este şi unic întreţinător de familie.

"Domnilor din management, nu vă daţi seama că cel mai important activ este angajatul? De fapt constatăm că şi pe noi ne vindeţi, dar foarte ieftin comparând cu piaţa concurenţială din domeniul aviaţiei.

Sindicatul Unit TAROM informează angajaţii că toate drepturile neacordate începând cu octombrie anul trecut au fost solicitate a fi acordate obligatoriu prin instanţa de judecată", subliniază documentul citat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima cursă pe Aeroportul Braşov-Ghimbav a fost efectuată de un avion TAROM având la bord mai multe oficialităţi
Prima cursă pe Aeroportul Braşov-Ghimbav a fost efectuată de un avion TAROM având la bord mai multe oficialităţi

Prima cursă care aterizat joi dimineaţă pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav a fost un avion TAROM având la bord mai multe oficialităţi şi pilotat de fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu.

Medeea Marinescu, revoltată din cauza TAROM. „Ne țineți prizonieri într-o sală de așteptare”
Medeea Marinescu, revoltată din cauza TAROM. „Ne țineți prizonieri într-o sală de așteptare”

Actrița Medeea Marinescu a acuzat compania aeriană TAROM, pe contul ei de Facebook, luni seară, că își bate joc de clienți.

Panică la bordul unei aeronave TAROM. Filmul incidentului care a dat emoții celor 184 de pasageri aflați la bord
Panică la bordul unei aeronave TAROM. Filmul incidentului care a dat emoții celor 184 de pasageri aflați la bord

Călătorie cu emoții uriașe pentru 184 de pasageri aflați într-un avion TAROM care a decolat de la Timișoara către Egipt.

 

Zbor TAROM București - Oradea, aterizat la Cluj din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Poziția oficială TAROM
Zbor TAROM București - Oradea, aterizat la Cluj din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Poziția oficială TAROM

Un avion TAROM care efectua un zbor de la București la Oradea a aterizat în cele din urmă la Cluj-Napoca din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Sindicaliștii TAROM au renunțat la grevă. Compania merge numai în pierderi și nu are suficienți angajați
Sindicaliștii TAROM au renunțat la grevă. Compania merge numai în pierderi și nu are suficienți angajați

Deși au amenințat că intră în grevă și vor opri mai multe curse aeriene zilele următoare, sindicaliștii TAROM au renunțat pentru moment la protest.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.