Incendii provocate intenționat în Deltă. Locul unde cuibăresc păsări rare, afectat

×
Codul embed a fost copiat

Opriți incendierile din Delta Dunării! Este strigătul disperat al ecologiștilor și al pompierilor care s-au luptat să stingă focul pus intenționat într-unul dintre cele mai strict protejate areale din Rezervația Biosferei Delta Dunării.

În noaptea de duminică spre luni, au fost distruse mai multe hectare din zona Lacului Sărături, locul unde obișnuiau să cuibărească specii de păsări pe cale de dispariție.

„Este o insulă în care cuibăresc peste 2000 de perechi de pescăruși cu picioare galbene, însă problema este a incendiului care s-a declanșat sau probabil că a fost declanșat, un incendiu care s-a propagat pe circa 2 hectare pe malul nordic al lacului”, spune Dan Bandacu, consilier ARBDD.

Pompierii recunosc că niciodată nu s-au confruntat cu atât de multe incendii puse intenționat de localnici, iar pină acum au fost distruse 5.000 de hectare din Deltă.

„S-au aprins case întregi, anexe gospodărești, au fost oameni care au suferit răni în încercarea de a lichidă aceste incendii. Sunt incendii care necesită mult timp și efort în foarte multe situații nu se poate interveni cu autospecialele din dotare”, spune Florentin Daciu,purtătorul de cuvânt al ISU Delta Dunării.

Citește și
incendiu
A rămas fără casă după un incendiu de vegetație. „Am muncit 30 de ani. M-au nenorocit”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La rândul lor, ecologiștii consideră că incendierea arealelor din delta este deja o crimă.

De exemplu, Lacul Sărături se află în rezervația naturală cu același nume, la sud de brațul Sf. Gheorghe, pe țărmul de sud-vest al lacului cu același nume.

Mii de turiști străini ajung aici an de an pentru a admira miile de păsări care obișnuiau să cuibărească în acestă zonă strict protejată.

Este singurul lac cu apă sărată din toată Delta Dunării.

Acum este însă de nerecunoscut după un incendiu violent pus intenționat de localnici.

Pompierii recunosc că la unele intervenții se poate ajunge doar pe apă, iar focul a distrus și case aflate lângă zone protejate.

Incendierea stufului este teoretic interzisă și se pedepsește cu amendă, însă nicio persoană din Delta Dunării nu a fost până acum sancționată.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O familie cu doi copii de 4 şi 5 ani a rămas sub cerul liber. Lecţia de omenie oferită de vecini
O familie cu doi copii de 4 şi 5 ani a rămas sub cerul liber. Lecţia de omenie oferită de vecini

O familie cu doi copii de 4 şi 5 ani a trecut prin clipe de groază, după ce un teribil incendiu le-a mistuit casă. Nu doar ei au rămas fără locuinţă, ci şi bunicii celor mici. Focul s-a extins şi a cuprins ambele case, aflate la mică distanţă.

A rămas fără casă după un incendiu de vegetație. „Am muncit 30 de ani. M-au nenorocit”
A rămas fără casă după un incendiu de vegetație. „Am muncit 30 de ani. M-au nenorocit”

Intervenție de urgență, în luni după-amiază, la Răzvad, în județul Dâmbovița. O casă a luat foc după ce un localnic ar fi aprins vegetația uscată, iar apoi vântul a purtat flăcările către locuința cea mai apropiată.

Pană masivă de curent în Brașov, după un incendiu la un transformator
Pană masivă de curent în Brașov, după un incendiu la un transformator

Trei cartiere din Braşov au rămas fără curent electric luni dimineaţă, după ce o staţie de transformare a fost cuprinsă de incendiu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.