Situație critică din cauza lipsei vaccinurilor. Decizia inumană pe care trebuie să o ia medicii

×
Codul embed a fost copiat

Nou motiv de scandal în sănătate. Medicii de familie acuză ministerul că a trimis în cabinete un număr infim de vaccinuri, deşi ei au dat din luna mai listele cu pacienţii vulnerabili.

În aceste condiţii, doctorii sunt nevoiţi să aleagă dacă imunizează copii, vârstnici ori bolnavi cronici sau dacă vor face vaccinul după principiul: "primul venit, primul servit"! O decizie inumană, spun ei, mai ales că serul nu se găseşte acum nici în farmacii.

Au alergat cu genţi izoterme şi pachete de gheaţă, apoi au stat la coadă cuminţi câteva ore. Medicii din Cluj-Napoca au plecat însă dezamăgiţi, cu mai puţin de un sfert din dozele de antigripal gratuite, care ar fi protejat pacienţi cu risc mare de complicaţii. În acest caz, doctoriţa va trebui să aleagă 170 de oameni din 700.

Medic: "E greu, e grea trierea! Prima dată facem bolnavii cronici".

Medic: "Prioritatea o reprezintă copiii şi pe locul doi se afla bătrânii".

Citește și
medic
Rețeta pentru o inimă sănătoasă și cum ne ferim de atacuri vasculare. Reguli pe care oricine le poate respecta
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medic: "Primul venit, primul servit! N-avem cum să facem diferenţe între pacienţi".

În Bucureşti, vaccinarea gratuită a fost amânată de mai multe ori deja.

Elena Bucur, medic de familie: "Nu ştiu când o să primesc, sincer. Deocamdată n-am vaccinat decât cu vaccin propriu al pacienţilor".

Asta, pentru că oamenii îndreptăţiţi la vaccin s-au săturat să aştepte.

Pacient: "Mama mea are 93 de ani şi l-am făcut de o săptămână jumate.
Reporter: "L-ati luat din farmacie, probabil".
Pacient: "Da, l-am găsit".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Metodele prin care poliţia îi prinde pe şoferii care stau cu mâna pe telefon
Metodele prin care poliţia îi prinde pe şoferii care stau cu mâna pe telefon

La mai bine de o săptămână, de când a intrat în vigoare legea care a dublat amenzile pentru cei care nu se dezlipesc de telefon nici la volan, poliţiştii fac un prim bilanţ.

Rețeta pentru o inimă sănătoasă și cum ne ferim de atacuri vasculare. Reguli pe care oricine le poate respecta
Rețeta pentru o inimă sănătoasă și cum ne ferim de atacuri vasculare. Reguli pe care oricine le poate respecta

Bolile cardiovasculare sunt una dintre cele mai frecvente cauze de deces în lume, iar în România, din păcate, sunt pe primul loc.

Dezvăluirile fostei şefe a Tarom în fața procurorilor DNA: ”Domnul Cuc a trecut o linie”
Dezvăluirile fostei şefe a Tarom în fața procurorilor DNA: ”Domnul Cuc a trecut o linie”

Fosta directoare a companiei Tarom a ajuns, luni, la DNA, pentru a da primele declaraţii în cel mai recent scandal de corupţie care vizează cabinetul Dăncilă.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.